poveste life of two

Cea Mai Frumoasă Poveste

Cea mai frumoasă poveste pe care o știu, a început în lumea Unora. S-a întâmplat demult, foarte demult, pe vremea când se trăia precum pe pământ așa și în cer, și continuă să se întâmple, iar și iar, de câte ori lumina face dragoste cu umbrele eternității.
În lumea Unora, la vremea aceea, demult trecută acum, se spuneau povești despre viitor și toate spiritele visau la corpuri solide, cu picioare care să pășească ferm pe pământ. Visau cum vor avea palme pe care și le vor scufunda în ape curgătoare de râuri albe, și cum vor râde învârtindu-se cu pământul. În lumea Unora se spuneau viitorești multe, și mulți credeau în ele.

E bine să nu se povestească despre ceea ce s-a întamplat dar, pentru că am fost acolo, pentru că sunt acum aici, și pentru că sunt copil pământ născut din soare și din lună, o să spun povestea asta, o singură dată. Va fi singura poveste din lumea Unora, exact așa cum ar fi trebuit să rămână toate lucrurile din cer și de pe pământ. Unice, ca să poată trăi. Veți înțelege, când va veni timpul de înțeles. Acum e timp de poveste și, dacă vi se va părea că știți, sau că ați mai auzit asta undeva, să deschideți ochii larg la lumea din jur, să vă agățați de orice v-ar putea face sa uitați firimiturile de amintiri. Altfel veți ajunge ca mine și ca alții, prizonieri blocați între gratiile lumilor din toate timpurile.

Cei care trăiau în lumea Unora, cunoșteau toate galaxiile, și toate galaxiile îi știau pe ei. Trăiau oriunde vroiau, și se distrau învârtind planetele și spunând viitorești despre Terra.
Deși eram acolo, nu-mi amintesc exact clipa în care s-au cunoscut părinții mei. Probabil se știau demult, sau poate nu, nu am cum să-i mai întreb pentru că ei sunt dintre cei care trăiesc veșnic, iar eu…

Soarele și Luna stăteau deasupra Terrei și viitoreau, banal, ca toți ceilalți din lumea lor, despre cum ar arăta corpurile care ar trăi pe cea mai frumoasă planetă din toate galaxiile, și atunci tatăl meu a făcut ce nu se mai făcuse și n-ar fi trebuit făcut. A privit spre Luna ca și cum ar fi avut deja ochii pe care îi imaginau celor care ar putea trăi pe pământ. Tatăl meu era strălucitor și cald, iar privirea lui a rămas la fel și acum, chiar dacă nu mai poate vorbi. Dar atunci vorbea. Și a spus ce nu ar fi trebuit spus:

—Luna, hai să facem o lume împreună, tu și eu! Să fie lumea noastră, tu să îmi naști copii albaștri, iar eu să vă iubesc pe toți, egal!

Luna a tresărit, așa cum tresar toate energiile feminine din orice univers atunci când se imaginează mame.

—O să îmi faci copii albaștri, care vor trăi pe planeta aia frumoasă?
—Da! Vei fi iubita mea, iar copiii noștri se vor învarti pe planeta albastră, și se vor numi oameni. O să le facem tălpi, iubito, și vor simții pământul! O să le facem ochi, și buze, și tot ce au nevoie!
—O să le facem inimi?
—Da! Ne vom împleti razele și le vom pune în piepturile lor, vor fi făcuți din tine și din mine și-i vom iubi etern!
—Soare, dar asta nu se poate! Cum să se nască ceva creat din doi?
—Vor fi ai noștri, Luna mea, și nicio lege strâmbă nu-i va putea atinge, vor fi făcuți din doi și vor trăi etern, am zis!
—Dar, Soare, este în legea firii noastre să ne naștem din Unul singur, si n-ar avea vreo șansă la viață ci doar la moarte, fiind creați din doi!
—Avem puteri destul de mari s-o facem, va fi planeta noastră, vor fi copiii noștri și nicio altă lege decât a Mea și a Ta, nu va domni asupra lor! Nu e nimica rau în a crea o lume, hai vino lângă mine, atinge-ma cu o rază și fii femeia mea cu ochi atât de clari cum nu vor mai exista alții în nicio altă lume!

Și mama mea și-a făcut ochi, iar cu lumina clară a ochilor ei unici a privit spre tatăl meu, și l-a văzut strălucitor și puternic. Se priveau fără să mai vorbească, își construiau buze, și mâini și brațe, se modelau în funcție de simțiri. Tatăl meu i-a făcut mamei sâni, și i-a spus că așa își va hrăni pruncii. Mama mea a început să respire.

Când el îi frământa corpul proaspăt, pe Terra au apărut copaci, râurile s-au învolburat, și oceanele au început să se miște înainte și înapoi. Când ea își plimba ochii ei unici pe trupul lui strălucitor, deasupra pământului au zburat păsări colorate, și fluturi, și flori albe au înflorit din rădăcini ce nu existaseră până atunci.

Buzele mamei mele gemeau, din sâni îi curgea ambrozie albă, tatăl meu intrase in ea și o trăgea în el. Pe pământ începuse să plouă cu sudoarea iubirii. Atunci am vrut să fiu a lor! Și sunt. Și am fost primul spirit Unic venit pe Terra să fiu om, născut din doi, cu tălpi și mâini, și ochi și buze.

Aveam ochi de culoarea frunzelor, știam deja că îmi vor crește sâni plini, și că voi arăta exact la fel ca mama mea frumoasă, și alergam nebună și copilă prin iarba crescută din pământul fertil creat de tatăl meu. Aveam frați și surori. Eram fericiți pe cea mai frumoasă planetă din toate galaxiile, și nu știam ce înseamnă moarte. Iubirea părinților noștri ne dădea credință, și nu ne ingrijora nimic.

Când pielea lăptoasă și albastră a început să ni se veștejească am alergat cu toții la mama noastră iubitoare. Ea arăta le fel ca întotdeauna, luminoasă. A fost prima dată când am văzut în ochii ei, teamă. N-am înțeles atunci ce va urma deși o auzeam vorbind cu tatăl meu:

—Iubitul meu, trebuie să faci ceva!
Copiii noștri mor!
Se crapă pielea lor albastră,
iar ochii li se sting.
A devenit puterea mea de mamă
o armă inutilă,
presimt în lumea noastră o dramă!

—Eu am aflat iubito.
Haide, dă-mi mâna ta s-o țin la pieptul meu, și lasă-mă să-ți spun.
Va trebui să ne supunem,
e o lege prea înaltă ca să o pot distruge,
e legea Lui, a celui care face Tot
și am greșit crezând că pot,
cu forța mea de Soare
să Îl înduplec spre îndurare
pentru copii născuți din doi.

Mama mea a amuțit. Din ochi îi curgeau lacrimi negre, o liniște sinistră s-a așezat în aer și am simțit atunci cum furia ei a cutremurat pământul. Când a vorbit pentru ultima dată, a împrumutat o voce de animal și a urlat în toate galaxiile:

—Dacă tu, Soare, nu mi-ai salvat copiii
Daca de tine, Doamne, eu nu pot să îi apăr
Blestem iubirea asta toată
Primește-i Doamne tu pe toți
Și te implor iubește-i!
Iar eu plăti-voi trăind în beznă
Departe de-a Soarelui lumină
Și singură pe veci,
Din cer îmi voi privi copiii!

A fost ultima dată când Soarele și Luna au vorbit. De atunci suntem cu toții ai Lui, iar El ne iubește, desigur, mai presus de orice, și ne cheamă în lumea Unora unde putem trăi veșnic. Dar mie, și altora câtiva, nu mi-e de ajuns și aleg mereu să mă nasc, iar și iar, în trup de om creat din doi, în lumea asta în care orice adevar este pe jumătate fals, doar ca să simt căldura Soarelui pe piele, și să vorbesc cu cerul în nopți cu Lună plină.

Comments

Sharing is Caring

Help spread the word. You're awesome for doing it!