În Stilul Ăsta O Să Ajung Și Eu C****ă

Da, titlul face referire la Raluca Jensen. O știți, n-o știți, Raluca e curva de pe net, așa cum singura s-a intitulat. De ce? Păi, din câte am priceput eu, și-a dat seama că oricum lume a așa o judecă, și cel mai simplu mod de a băga pumnul în gura lor a fost să le-o ia înainte și să se autointituleze asta.

Pe scurt, fata asta, câteodată incomodă, cu gura mare, face ce o taie capul, cum o taie capul și are zero toleranță pentru ce nu îi convine. Zic asta pentru că nu sunt mereu de acord cu modul în care pune oamenii la punct, dar da, who the fuck cares? Cine sunt eu să judec ce face/zice? Nu îmi place, nu mai citesc. E atât de simplu.

Deci fata asta, în felul ei furtunos, spurcat, colorat, propriu și personal cred eu că reprezintă o formă de feminism de secol douășiunu.

Acum cred asta. Dar nu am crezut mereu asta. Uneori, mărturisesc, citeam ce scrie și un ntz ntz ntz din ăla de băbătie acrită țâșnea din mine. Ce atâtea pule și pizde, ce, fata asta nu are nimic mai bun de făcut decât să peroreze?! Da, așa gândeam.

Până când am avut parte de un mic eveniment care m-a dezamăgit mai mult decât orice prin injustețea lui și am ajuns la concluzia că uneori e mai bine să fi Xena sau… Raluca.

Despre ce este vorba … păi despre o situație în care am fost acuzată de lipsă de educație pentru că mi-am exprimat un punct de vedere legat de înregistrarea și distribuirea unui videoclip de la un spectacol de flamenco. Punctul meu de vedere a fost ăsta:

“Filmarea și postarea acestor clipuri fără a fi menționați măcar artiștii de nota o lipsă crasă de respect pentru munca lor. Da, chiar preț de câteva minute.”

Și apoi, după ce am fost lămurită că nu se putea menționa artistul, că nici măcar nu se prea știe cine care și cum dansează acolo, a urmat un alt comentariu al meu:

“Ok. Poate că am fost prea delicată. Filmarea în timpul spectacolelor, partea cu tagul a fost așa, un fel de bătut șaua să priceapă iapa, mi se pare o lipsă crasă de respect. Dacă pentru nimic altceva, cât pentru faptul că îți deviezi atenția de la munca omului. Ca să nu mai vorbim de drepturi de autor sau așa ceva. As avea aceeași opinie despre orice fel de arta, dar e cu atât mai valabil pentru flamenco, un dans așa de emoțional și răscolitor.”

Discuția evident că a degenerat și s-au găsit tot felul de apostoli să apere demersurile persoanelor vizate. Dreptul lor, nimic de zis.
Nu aveam de gând nimic altceva decât să spun mulțumesc pentru atenția cu care mi-au urmărit postările, la revedere, dar nu am am putut. Pentru că probabil că cineva chiar s-a simțit musca pe căciulă și mi-a blocat comentariile.

Și în cazul ăsta stau și mă întreb și eu ca fraiera cum dracu’ se face că dintr-un rahat minuscul, unde mi-am exprimat o opinie și am argumentat-o, ajung să fiu persona non-grata.

Nu e ca și cum îmi pasă despre aceste doamne, pe care, de altfel, le credeam în stare de nițel mai mult dialog, dat fiind că sunt scriitoare. Mi-ar fi plăcut, de pildă, să ajungem fix până acolo unde vorbim despre economia atenției și despre narcisismul pe care rețelele de social media îl cultivă. Pentru că, la urma urmei, hai să recunoaștem, motivul pentru care filmăm clipuri de la spectacole celebre de flamenco (cineva pe acolo se lăuda cum că tocmai Michelle Obama a fost la unul din ele în acel loc), vacanțe în țări exotice, etc, nu este ca să împărtășim emoția, așa cum unul din apostoli replica la comentariul meu, nu. Motivul pentru care postăm chestii personale, ne dăm tag, check-in, etc etc, este ca să obținem validare socială. Nu o zic eu, o zic psihologii.

Sau, dacă acest subiect este prea sensibil pentru că ne face pe toți niște narcisiști, hai să dezbatem totuși nevoia de a filma un spectacol în detrimentul prezenței și conectării la momentul respectiv.

Nu știu, poate că nu sunt eu foarte modernă, dar nu te scoate din schemă filmatul ăsta? Când ai grijă să ții de cadru, să faci focus, etc, mai poți să plângi atunci când îl vezi pe ăla pe scenă turnând emoție în dansul lui? Că dacă sunt alții care pot, atunci îmi retrag cuvintele. Dar eu nu aș putea. Și da, plâng. Eu la flamenco am plâns. La Serghei Polunin am plâns. La Matilda am plâns. Sunt o căcăcioasă mică.

Ar fi existat ele multe de zis, dar na, ce te faci, dacă nu sufli în cur influencerilor, ți se suspendă dreptul la replică.

Deci, da, curând voi ajunge să fiu și eu o altă curvă de pe net. In absentia.

Sharing is Caring

Help spread the word. You're awesome for doing it!