zura sandale de toamna life of two

Zura în Sandale de Toamnă

Încerc să alerg printre picături până la taxiu. A început să plouă dintr-o dată și mă irită.
̶ Bună seara, zic șoferului, în loc sa înjur ploaia.
̶ Sărut mâna, domniță. Încotro?
̶ Mihalache cu Banu Manta, zic scuturând stropii de apă de pe jacheta subțire. La naiba cu vremea asta! Îmi nenorocește pantofii.
̶ Aoleu, da, e taman cum nutreb’e toamna, când soare, când ploaie, de nu mai știe omu’ cum să se îmbrace. Păi uitați-vă la mine cum am plecat d’acas’. Tricou și sandale și acuma stau cu căldura pornită. Bine, io ca io, da’ mai devreme am dus o domniță, Zura parcă-i zicea, era săraca moar-tă dă frig. În sandale…
̶ În sandale pe frigul ăsta?! întrerup aproape nepoliticos.
̶ Păi stați să vedeți, zice plescăind din buze ca în așteptarea unui desert. S-a urcat repede în mașină. Nici n-am băgat de seamă când m-am trezit cu ea pe bancheta din spate. Plângea ca un copil. A stat așa vreo dooj-dă-secunde și io

”Domniță, sunteți bine? V-a lovit cineva? Domniță!”.

Ea mâțâia acolo cu capu-n pălmuțe. Io nu știam ce să fac, mă-nțelegeț’. Deschide unu’ mașina.

“Zura! Zura, hai ieși, te rog! Termină cu fazele astea! Zura! Am zis ZURA, futu-ți Zura mă-tii!” și a dat să se înghesuie lângă ea-n mașină.
Io în gândul meu:
“Titi, tată, acu’ e acu’. Zura sau zurliu’? Dă-l dreacu’ dă zurliu, că d-ăștia găsești peste tot, da’ femei cu numele ăsta și arătând ca o …” cum îi zice, domniță … muză parcă, “femei din astea arătând ca o muză nu prea găsești.”

Așa că am apăsat accelerația, mă-nțelegeț’. Scârțâit dă roți. Pac! Muza și-a luat mâinile dă la ochi speriată și s-a uitat în jur.

“Unde mă duceți?”
“Păi dumneavoastră să îmi spuneți, domniță. Poate acasă?”

Nu a vrut acasă. Se certase cu colega de apartament că se mutase din scurt la zurliu. Și ăla o dăduse afară că nu-ș’ ce i se păruse lui suspect. Un mesaj ceva primit de la unu’, Râncu, pă la doișpe noaptea. O invitase la un suc în Interbelic și zurliului i se pusese pata. Era gelos, mă-nțelegeț’.

̶ Gelozia e boală grea, intervin eu dusă pe gânduri.
̶ Da, domniță. Să dea dracii, io nu pricep cum e asta. Nu am fost niciodată gelos, declară el triumfător.
̶ Chiar nici-o-da-tă? Îmi vine greu să cred, îl întărât eu.
̶ Vă dau cuvântul meu. Geta mea, ne-am luat tineri. La dooj-dă-ani. Îmi sclipeau ochii după ea. Am făcut ce am făcut și a fost a mea. Și d-atunci numai a mea. Și orice ar fi făcut, știu că a mea o să fie mereu.
̶ Păi ați fost mereu sigur, de aici și lipsa geloziei, decretez eu.
̶ Da, poate aveți dreptate, domniță. Nu-ș’ ce să zic.
̶ Și ce s-a întâmplat cu Zura?
̶ Păi ce să se întâmple. A vrut să oprim puțin. Am tras lângă Grădina Icoanei. Știți parcul, nu? Am oprit motorul și ea a deschis geamul. Mi-era că intră apă în mașină că ploua rău, da’ n-am vrut să o supăr cu asta. Era așa frumoasă! I-am întins un șervețel să își șteargă nasul. Avea niște ochi, domniță! Din ăia mari de mi se părea că o să mă-nghită cu totul, cu tot ăle o nooj-dă-kile ale mele, mă-ntelegeț’. Am vrut să o liniștesc. Am oprit ceasul. S-a uitat la mine puțin temătoare. S-o fi gândit că-s vreun pervers și vreau să i-o pun. I-am zis că Geta a mea e tot de vreo dooșcinci-treij-dă-ani așa ca ea și, dacă aș ști că o supără vreun zurliu, i-aș muta capul la picioare, mă-nțelegeț’.
̶ Și ea ce a făcut? Deja începuse să mă prindă povestea. Mai aveam puțin până acasă și mă interesa soarta Zurei mai mult decât faptul că e ziua iubitului meu.
̶ Ce să facă? Se uita la mâini ca și cum nu le mai văzuse vreodată. Ar fi vrut să se întoarcă la zurliu. Cică-l iubea pe dobitoc. Domniță, scuzați-mă, dar dumneavoastră ce ați fi făcut în locul ei? V-ați fi întors?
Ridic din umeri convinsă ca răspunsul meu nu conta. Așa cum bănuiam, Titi continuă.
̶ Am încercat să o domolesc. “Domniță Zura, nu credeți că e mai bine să mergeți la o prietenă? Să vă liniștiți puțin și apoi …” Ea nu și nu că-l vrea pă zurliu, că era vina ei. În gândul meu “Proasto! O fată așa drăguță ca tine alergi după un prost mai mare decât tine!” Și am întors mașina. Clientul nostru, stăpânul nostru, și se uită la mine complice în oglinda retrovizoare.
̶ Nu pot să creeeeed!
̶ Da, domniță. Și am dus-o pe fata aia a dracului de frumoasă, da de două ori mai proastă, înapoi de unde plecaserăm cu dooj-dă-minute înainte. A ieșit din mașină trântind ușa. I-am auzit sandalele lipa-lipa în urmă. Mi-a dat sumă fixă. Nu tu bacșiș, nu tu mulțumesc. Ni-mic! Asta primești dacă încerci să faci un bine. Te ia lumea dă fraier, a concluzionat înciudat Titi.

Ajungem între timp la destinație. Îi las bacșiș generos ca să îi alin amărala.
̶ Uitați aici și pentru Zura, îi zic întinzându-i niște bancnote.
Zâmbește încurcat.
̶ O seara frumoasă!
̶ La revedere, domniță, și mulțumesc.
Și ploaia stătuse între timp.

Comments

Sharing is Caring

Help spread the word. You're awesome for doing it!