Când Te Apuci De Fumat La Paișpe Ani

Pentru că nu sunt multe feluri în care poți să fii șmecher când ai paișpe ani, te apuci de fumat.
Hai să vă spun cum m-am apucat eu de fumat.

Aveam vreo paișpe ani. Aveam părul blond și mă adunam mereu cu prietenii mei cei mai buni, orfanii de la casa de copii. Pui de lele, mereu puși pe șotii. În fiecare zi aveau ceva extraordinar de povestit, de făcut, de cucerit.

Era într-o primăvară după Paște când nimeni nu mai voia să meargă la biserică pentru că nu se mai întâmpla nimic spectaculos. Pe vremuri, la orele de religie, ne trimetea profesorul doi câte doi la biserică să ne spovedim și să asistăm la slujba de dimineață. Pentru noi, era una dintre micile bucurii. Erai învoit să pleci din școală fără supraveghere. Azi era rândul meu. Aveam voie să aleg pe cineva să vină cu mine. L-am ales pe Baronescu deoarece eram un pic supărat pe Juca. Îmi făcea semne disperat și striga:

“Buda, dacă nu mă iei cu tine să mor io dacă te mai fac să râzi.”

Era cea mai nasoală amenințare. Am plecat amândoi chicotind. Tocmai ce ieșisem din curtea școlii, că pe prima stradă după colț, îl vedem pe Oliver ce trăgea cu poftă dintr-un chiștoc. Plecase de la orfelinat mai devreme cu pretenția că avea practică și colectase un buzunar de chiștoace. Avea capul învăluit de un nor de fum.

“Ce dracu faci aici bă? Dacă te vede Bonț, ai pus-o.”
“Taci bă, nu cobi! Fii atent am găsit un Camel aproape jumate.”
“E cu ruj pe el, bă coaie. Eu nu trag din ăla, cine știe în ce muie a fost.”
“Ești prost bă. Bine că fumezi resturi de la mă-ta aia grasă… știi ceva, să vă căutați singuri chiștoace.”
“Haideți, bă, terminați în pula mea!” zise Baronescu împăciuitor. “Se vede de pe geam din clasă. Hai să mergem spre biserică. Oliver, hai și tu! Dacă zice cineva ceva, zicem că ne-au trimis la biserică pe toți.”
Baronescu mă luase după umăr și începuse să-mi spună niște poante. Eu mă căcam pe mine de râs. Oliver pufăia de zor în spatele nostru ascunzând chiștocul în palmă.

“Șase! Vezi că e Sinescu pe partea cealaltă, bă.” Oliver bagă chiștocul aprins în buzunar și strigă în gura mare. “Bună ziua, dom profesor! Mergem la biserică.”

Și apoi pentru noi

“Morții lui, sper că nu m-a văzut.”

Eu mă uitam îngrijorat la Oliver când Baronescu strigă

“Fii atent, bă…”

În fața noastră, pe jos, era o mână de chiștoace, de parcă cineva golise o scrumieră pe trotuar.

“Hai, bă coaie, vezi și tu, când fumezi să tragi în piept.” zice Baronescu.
“De când fumezi bă?” întreabă Oliver alegând niște chiștoace cu filtru.
“De azi, de dimineață… cine nu trage în piept, bă, eu fumez în piept!” făceam eu pe curajosul.
“Să mori tu… Hai să vedem! Trage un fum, zici 1-2-3, și apoi scoți fum pe nas.”
“Mare frecție!”

30 de secunde mai târziu vedeam doar negru în fața ochilor. Era pentru prima oară când trăgeam în piept fum de țigară. Și era dintr-un chiștoc pricăjit de Snagov.

Ajunserăm la biserică. Slujba începuse demult. Crâsnicul ne trecu în catastif și noi luarăm loc.
Era o slujbă plictisitoare. Nu înțelegeam nimic. Părintele Dobreanu chemase în față unul dintre băieții de la cor care voia să devină preot și ceruse să citească din cartea sfântă. Tânărul mânca cuvinte și le porcea, dar avea o voce răsunătoare.
Din grupul celor de la cor era bătrânul crâsnic. Nu știu cum îl cheamă. Se uita la mine insistent. Baronescu șușotea ceva cu Oliver. Mă înghiontiră.

“Ce ești așa serios, bă? Ești cam verde… ce ai?”
“Bă, nu mi-e bine.” zic. “Ies până afară.”

Zis și făcut. Afară era liniște și o turturea cântat pe gard. Am simțit că mă cam legăn pe picioare și am vrut să mă prind de o balustradă. S-a stins însă becul.
Când m-am trezit, Baronescu îmi trăgea palme.

“Ce faci, coaie, de ce dai mine?”
“Ești prost, bă. Ai leșinat în curtea bisericii.”

Abia atunci am realizat că eram întins pe pat într-o odaie. Mirosea a varză la butoi și o mâță chelăia de mama focului. O maică gârbovită cu un batic negru în cap mormăia ceva de zor într-o cană de tablă. Îmi descânta și ardea chibrituri făcând cruci cu lingura în cană.

“Bea asta, maică, precis te-a deocheat crăsnicu. Are un ochi rău, bată-l Dumnezău. Tot el a deocheat-o și pe-o vărușană de-a mea. Bea asta.”

Apa avea gust de cărbune iar eu aveam un ochi închis. Baba îmi făcea cruci pe frunte cu apa din cană și mie îmi intrase apă într-un ochi.

Mi-am revenit rapid, m-am ridicat de pe pat, m-am încălțat, am mulțumit frumos și am ieșit pe poartă cu Baronescu după mine. Am plecat spre școală cam sfârșit. În pauză ne-am mâncat pâinea cu unsoare și ardei iar apoi, am ronțăit un măr necopt pe gardul școlii. Mi-am făcut curaj și am zis lui Baronescu.

“Azi am tras pentru prima oară în piept din țigară.”
“Știu, bă.” zise el sec. “Să nu mai fumezi, bă. Nu-i de tine.”

Așa m-am lecuit eu de fumat. Eram singurul din gașca de la noi din clasă care nu fuma. Nimeni nu făcea mișto de mine pentru că eram prieten cu căminiștii. Mai târziu auzisem că povestea mea cu leșinul de la biserică avea mai multe chiștoace. Cred că le adăudagse Oliver.

Mno, acum se știe. Așa m-am lecuit eu de fumat înainte să mă apuc.