ceva mic al meu

Ceva Mic, Al Meu

And just like that …

Iar acum că am atenția oricui a deschis acest articol, nu, nu sunt gravidă. Dar recunosc că este o temă recurentă în discuțiile cu câteva persoane importante din viața mea. Și tangențial despre asta aș vrea să scriu.

Ieri mi s-au deschis ochii

Am mai spus de câteva ori pe acest blog că nu țin musai să am copii ai mei proprii și personali. Nu simt că este o obligație biologică, nu simt că-mi lipsește ceva de felul ăla. Și în plus, cred că și natura a simțit asta și nu mi-a dat. Deci suntem bine.

Întâmplarea face să mai am câteva exemplare de femei în viață pe care le iubesc și le respect de nu mai pot, care sunt de aceeași părere. A nu se înțelege că această opinie este necesară pentru a le numi „prietene”, pentru că unele, altele pe care le iubesc și respect de nu mai pot, sunt și mame. Revin – lipsa acestei nevoi biologice am mai întâlnit-o așa că am făcut un club. Glumesc. Dar am dezbătut noi între noi, în spațiul nostru „safe”, cum ne place să zicem în secolul 21, de ce anume unele persoane simt nevoia de copii și cu ce suntem noi diferite de nu avem aceasta simțire.

Și pentru că ne plac frământările, am întors-o pe toate părțile.

Iar concluzia, una din ele de fapt, este ca nevoia de a avea copii se confundă la un anumit punct cu nevoia de a schimba perspectiva, de a se concentra pe altceva decât pe o lume în declin. Pentru că în absența unui element perturbator care să-ți dreneze energia, începi să observi toate mizeriile societății/planetei. Iar asta este o rețetă pentru dezastru/depresie.

E de condamnat atunci demersul de a avea copii? Nicidecum.

Numai că eu, una, nu îl prefer. În loc de asta, vreau să îmi restrâng cercul, caut tribul și să filosofez pe plaje sălbatice. Sau asta am crezut până ieri.

Într-o discuție despre ce vrem să facem cu viața noastră, eu și soțul din dotare, ne-am bătut pe spate o vreme despre idealurile și valorile noastre comune. Până la punctul la care ne-am dat seama că în absența celuilalt, fie că dispare tragic din peisaj, fie că încet și dezumanizant ca într-un război de uzură, și idealurile la care am muncit împreună o vreme vor dispare. Și acolo mi s-a rupt filmul.

Ăla a fost momentul când pentru prima dată ideea cu copiii a început să aibă sens.

Deci am nevoie de ceva mic, al meu. Ceva care să treacă testul timpului și care să îmi fie răsplata eforturilor mele.
Ce este acel ceva nu știu încă. Nevoia de copii nu a apărut brusc cu această realizare și înclin să cred că nu o va face. Dar acum că știu ce caut îmi va fi mai ușor să găsesc.

June 6, 2022
Oamenii Mei
June 11, 2022
Să Vorbim Onest Despre Țigani