Despre Scări

Începusem un post despre care este cel mai bun lucru pe care îl poți face cu viața ta — și anume că poți găsi chestia aia la care ești extrem de talentat și apoi ți-o poți asuma. Și cam ăsta ar fi secretul. Dar mi-a fost lene să continui pe tonul moralist în care picasem.

Dar uite cât de amuzantă este viața în totalitatea ei.

Azi de dimineață, în drum spre birou, m-am surprins fix în mijlocul uneia din treburile alea pe care îmi place să le fac. Dar să explic pentru că încep să sun ca o persoană amețită, ca să nu zic altfel.

Există cel puțin o persoană în lumea asta care poate să confirme faptul că de mică (ish) mi-a placut să alerg pe scări. Este ceva despre iminentul pericol de a te prăvăli la poalele treptelor, despre viteza mai mare relativ la cei care coboară normal sau, poate, pentru mine erau și chicotele terifiate ale prietenei mele pe care o smulgeam din coborârea ei liniștită pentru a ne precipita pe scări în jos.
Oricare din ele ar fi motivul mie îmi place. Îmi place să zbor pe scări.

La Londra e complicat cu zburatul. Sunt multe scări, dar eu mă întâlnesc doar cu cele rulante. Și acolo … Ori că mă iau la ochi forțele de ordine, ori că e atât de aglomerat încât viteza devine un lux, ideea e că nu se poate prea des.

Dar azi, azi a fost liber la scări rulante.

Semiadormită, pentru că oricât de mult aș dormi nu e niciodată destul (tind să cred că e moștenire genetică) eram la London Bridge — un nod feroviar —și mă îndreptam spre metrou. Care metrou este pe multe nivele că e London-baby. Sub pământ SRL ajungi pe niște scări rulante, care azi, ca niciodată, erau populate de o cantitate masurabilă de oameni care staționau încolonați regulamentar pe partea dreaptă. Iar eu? Zvuș la vale!

Știți cum se vede atunci când miști palma foarte repede de la stânga la dreapta? Așa, o formă continuă ca un evantai din cauza frecvenței undei luminoase. Ei bine, în același mod, cei doi bocanci roșii ai mei deveniseră unul singur. Am chicotit când am ajuns jos.

Al doilea lucru pe care îmi place să îl fac se leagă cumva tot de scări.

Ajunsă la destinație urc treptele de la scara rulantă tot pe stânga, tot repede. ‘Pentru exercițiu’, mi-am zis într-o primă fază. Azi însă mi-am dat seama că e mai mult decît atât. Este pentru că analiză botforilor oamenilor mi se pare extrem de amuzantă. Poți să spui multe despre cineva uitându-te la ce pantofi poartă. Ai corporatista pretențioasă care nu se dezice nicium de tocuri; ai corporatrista purtătoare de teniși care se schimbă în tocuri la destinație; ai nepăsătorul studiat aka hipster care se studiază pe furiș în ecranul telefonului; ai adevăratul nepăsător care aduce și mirosul cu nepăsarea sa; ai muncitorul de șantier pentru care cinci minute de somn dimineața fac diferența între viață și moarte; ai omul de finanțe care crede că să fi chic înseamnă să reprezinți o vitrină Zara prin ținuta ta; și lista poate merge la nesfârșit.

Așadar, găsiți chestia aia care vă place și lăsați-o să vă comande ziua. E tare amuzant, chiar dacă este vorba despre scări rulante.