Drum Bun, Prințesa Șoșolina

Rațional înțeleg că nu mai e, dar nu-mi pot opri lacrimile.

A fost doar o pisică!

Toată lumea o gândește. Și eu o gândesc. Și totuși nu-mi pot opri lacrimile.

Mi-am dat seama ieri că și cu animalele, ca și cu oamenii, cât dai atâta primești înapoi. Pe Șosetă (Șoșo) și Dilimakis (Dili) i-am luat de la bunică-mea din curte. Erau clovni. Mici clovni torcăcioși. Nu știu ce mi-a venit. Doar ce mă întorsesem din Germania, locuiam cu un bădăran deasupra Bucureștilor, viitorul era incert. Cred că asta mi-a venit. Aveam nevoie de iubire în constelația reîntoarcerii acasă. Iar ei aveau nevoie de o casă.

I-am adus într-un coș de plastic cu trenul, încercând să redirecționez atențiile călătorilor de la miorlăiturile ce veneau în speță de la Dili, că el e ăla tupeist. Șoșo nu se da la plebeisme din astea.

Mâncau orice.

Până și salată verde. Și erau înnebuniți după pateul vegetal de la Inedit. Dormeau îmbrățișați și  derapau pe parchet în căutare de vreo jucărie. Cu Dili jucam fotbal cu o bucată de hârtie ghemotită, în timp ce Șoșo se uita de la distanță cu mustăți tremurate. A fost mereu mai delicat.

În timp ce Dili stătea la 3cm de fața mea cu pretenția de mângâiat, Șoșo stătea astfel încât să nu-l pot atinge decât cu vârfurile degetelor. Atât și nu mai mult. Dili urla din gură de șarpe de foame, Șoșo parcă doar atingea miorlăitul, de teamă să nu se murdărească pe mustățile lui pistruiate. Da, când era mic, uitându-mă atent la el, descoperisem că are mustăți în dungi, ca majestatea sa.

Șoșo era un delicat.

Singurul moment când își pierdea această postură era când ajungeam acasă de la muncă și mergeam la budă. Atunci lăsa toate politețurile și regulile pisicești de o parte și mi se suia în brațe. Iar eu îl scărpinam sub piciorul stâng din spate, pe care îl întindea grațios ca Polunin. Conștient parcă de ridicolul situației, avea grijă ca momentul de tandrețe să dureze puțin. Pleca apoi probabil să se laude lui frati-su că a primit afecțiune.

Nu am stat decât doi ani cu ei până când a trebuit să plec în UK și să-i trimit la ai mei. Dar mereu am crezut că au fost și sunt pisicile mele. Am crezut mereu că o să mă mut într-un loc mai prietenos cu blănoșii și o să-i pot aici. N-a fost să fie până acum. Iar acum e prea târziu.

Rațional știu că i-a fost bine și doar natura lui mai delicată i-a venit cel mai probabil de hac. Dar nu pot să-mi opresc lacrimile.

În mintea mea, Șoșo era legat de Dili — un drac de pisoi zglobiu și gri ca tăciunele răcit — și mai avea de trăit.

În mintea mea mai era timp.
E ok, Prințeso. Du-te. Lasă că-mi trece mie. Te aștept în viața următoare ca să mă înveți să fiu mai relaxată și fină ca tine.

August 30, 2022
Life Of Two La Nunta De Mătase