Dumnezeu A Sfeștelit-o

În timpul puțin când mai dau pe social media îl văd pe dumnezeu peste tot. Și dacă nu e el, e vreun sfânt care tot în același anturaj de scaldă. Mă refer la recentul Gheorghe.

Începusem zilele trecute să scriu despre sfântul Gheorghe care nu e sfânt — o poveste amară care mi-am dat seama că împovăra audiența. Am mai stat câteva zile și pac, altă sfințenie, Paștele. A înviat, a dres, a făcut, fie ca. Mâncăruri, lumini, cuvioșenii ocazionale.

Și mă deranjează. Mă deranjează creștinismul de carton, pictat în culori milostive.

Mă deranjează orice religie de carton de fapt, dar pe Facebookul meu doar creștinismul iese în evidență.

Mă deranjează că a devenit un reflex. În numele identității naționale, îi dăm înainte cu dumnezeu: dumnezeu să îl ierte, dumnezeu le orânduiește mai bine, dumnezeu ajută, fiul lui dumnezeu învie și ne luminează, peste tot la ocazii speciale e dumnezeu ăsta.

Am stat și m-am gândit. Unicul merit al lui dumnezeu este că ne unește în identitatea de care vorbeam.

De ce? Pentru că nu suntem mai deștepți să găsim un set de valori comune la care să aderăm cu toții. Așa că apelăm cu toții la conveniența religiei. Iar religia abia așteaptă să ia cam toate meritele și nicio responsabilitate.

Am, printre prieteni, destul de mulți care au început să-și îndrepte căutarea tot mai mult către interior.

Consecință fiind depărtarea tot mai mare de la normele bisericești. Mențin o aderență formală la obiceiuri ortodoxe tocmai din perspectiva apartenenței. Cu cât ai mai mult contact cu diferite religii, tipuri de persoane sau culturi, cu atât este mai greu să menții capul în pământ. Mi se pare o evoluție firească.

Nu mi se pare firesc că nu există o discuție despre asta.

Nu mi se pare firesc că încă mai băgăm asta sub preș pentru că, să fim serioși, cui îi este la îndemână să îndure acel “așa se/nu se face”? În paranteză fie spus, acum câțiva ani am avut o discuție tare aprinsă chiar la masa de Paște, pentru că am aflat că bunica a donat pentru Catedrala Mântuirii Neamului.

Dumnezeu nu mai dumnezeul bunicilor sau străbunicilor noștri.

Dumnezeu a devenit un obiect al capitalismului, dumnezeu este industrial. Nota bene, la Sântana lui Alin sunt 14 biserici cu varii confesiuni și niciun spital. Da, ați citit bine.
Deci suntem martorii industrializării religiei, facem glume cu preoți și puștoaice, sau, în cele mai gri situații, cu puști extrem de minori. Aș zice că dumnezeu, cu tot ce reprezintă el în lumea asta, a intrat în colimatorul nostru rațional.

Acum, singurul lucru de făcut este să acceptăm ceea ce deja se întâmplă și să începem să purtăm o discuție onestă despre asta. Despre ce sau cine anume îi poate lua locul — omul? Cât de pregătit este omul să facă asta? Ce ne lipsește, cum putem deveni o versiune mai bună a noastră, eventual de pus în ramă.

January 19, 2022
Life Of Two În Sri Lanka. Ziua 26 (ultima). Plaja Dalawella
May 8, 2022
Arhetipuri