hero image

Feminismul Zgomotos. O Poveste Cu Un Instalator.

Asta este una din poveștile alea care o să nască discuții sau ochi dați peste cap. Cel puțin. Și da, este vorba despre feminism. Și nu cel reprezentat elegant de Angela Merkel să zicem, ci feminismul ăla zgomotos, incomod, câteodată ridicol, care face oamenii să plece de la masă sau să se întoarcă pe călcâie și să-și caute partenerii de dialog în altă parte.

Recunosc că sunt o feministă … moderată. Ne-zgomotoasă.

Consider că a se pune un egal între femeie și bărbat este greșit pentru că nu suntem egali. Sau… hai să spunem că suntem egali în valoare absolută, în modul adică, dar suntem două tipologii eminamente diferite. Prin emoție. Femeia are din plin (majoritatea noastră adică) și drept urmare a învățat să o folosească în diferite feluri. Bărbatul nu prea are, dar compensează cu vârf și îndesat altfel. Mai cred, de asemenea, că nu este o competiție. Și că falsa idee de competiție ne-a asmuțit unii împotriva celorlalți.

Acestea sunt premisele feminismului meu și motivul pentru care nu întru în polemici de genul ‘cine o are mai mare’.

Asta și faptul că am fost binecuvântată să trăiesc într-o societate unde nu a fost nevoie să mă războiesc cu mulți pentru drepturile mele. Poate că am fost ignorantă, dar nu asta e în discuție aici.

În această societate și mulțumită mamei mele am învățat că nu este nimic ce nu pot face singură și că nu ar trebui să plec capul în fața nimănui cu IQul mai mic decât al meu, indiferent dacă e femeie sau bărbat. Cu aceste lecții de viață în buzunar și un iatagan la curea cadou de la tata nu mi-a fost prea greu să răzbesc în ce am făcut. Ba, îndrăznesc să spun, că am semănat și puțină intimidare uneori. Dar asta e și pentru că am 175 cm înălțime și uneori am purtat tocuri.

Mi-am știut direcția și locul invariabil. Și când nu le-am știut, m-am uitat în spate, la ai mei, care aproape mereu mi-au oferit reper, sprijin.

Drept urmare nu am avut nevoie de feminismul zgomotos să-mi dea curaj, să-mi ofere un suport.

Dar am fost norocoasă. Nu sunt multe ca mine. Și mi-am dat seama de asta ieri.

Am avut niște probleme cu scurgerea de la chiuvetă și am chemat un domn care a venit prin agenție, recomandat și verificat, deci nu un terchea-berchea.

A fost foarte drăguț, am făcut small talk, așa englezește. Așteptând să evacueze mașina de spălat, i-am oferit un ceai. Mai multe discuții de complezență, de data asta despre ceai. Cine mă știe, înțelege că nu irosesc vreo ocazie să vorbesc despre ceai și revelația pe care am avut-o în Vietnam. L-am menționat în treacăt pe Alin, fetița noastră, apoi iar discuții despre scurgerea de la chiuvetă, mașina de spălat. Eu eram cu un ochi într-o întâlnire pe Zoom. Mă scuz de acolo să îl asist pe domn cu informații și să fiu drăguță. Îi mai ofer niște ceai. Apoi mă întreabă când vine soțul meu. Ermm …

Atunci a început să mi se aprindă un beculeț în creier.

Mi-a părut ulterior rău că m-am îmbrăcat cu o rochiță relativ scurtă, puțin peste genunchi. Stăteam rezemată în ușă, într-un picior, ca o barză, și l-am surprins cum s-a uitat la mine de jos în sus. Erm …

Mi-a spus că nu vede de unde a curs apă, că să reiau spălatul la ciclu mai lung și dacă e ceva să-i trimit un mesaj pe telefon. Sun la agenție, nu? Ah, nu, pe telefonul personal. Ermm…
I-am luat numărul totuși. Greșit, știu.

Omul dă să plece. Zic mulțumesc.
‘O să anunț dacă curge chestia din nou.’
‘Da, sau dacă vrei să bem un ceai. Iubesc ceaiul, știi.’
Ermm…

Una peste alta omul nu a întrecut măsura în sensul că nu a ridicat mâna.

Nici nu avea cum pentru că suntem totuși în Anglia, iar agenția are detaliile lui și ar putea să devină dificil pentru el să-și găsească de lucru dacă zic ceva de rău despre el. Ca să nu mai menționez că avea și verighetă pe deget. Dacă mă gândesc mai bine, cred că e genul de ‘vânător’ după mantra ‘dacă pică, de ce nu …’

Daaaar … a fost complet … cum să zic, nepotrivit? Ca să sun foarte englezește.

După ce a plecat am început să mă întreb dacă este vina mea că purtam rochița aia sau dacă am fost prea drăguță cu el și poate a înțeles ce nu trebuia. Ca să nu mai vorbesc că am avut un sentiment de scârbă cumva. Ca și cum aș fi fost murdară. Și apoi mi-am dat seama.

E nevoie de feminismul zgomotos!

Dacă eu, a tough nut, cum zic ăștia pe aici, m-am lăsat șifonată de o nimica toată, ceva ce nu mi-a pus integritatea fizică în pericol deloc, cum sunt femeile alea care nu au avut norocul să fie educate în spiritul independenței și al încrederii de sine? Este nevoie de cineva care să le aducă aminte, cineva la care să se uite în spate și să le ofere un reper, o încurajare.

Feminismul zgomotos este incomod și obositor, este adevărat. Poate să-și îmbunătățească metodele, să-și articuleze altfel mesajul, da. Dar nu m-aș lipsi totuși de el pentru că la sfârșitul zilei cred că face mai mult bine decât rău.