hero image

Life Of Two În Sri Lanka. Ziua 0. Spre Colombo.

Nu știu câți sunt fani Friends. Iar dacă nu sunt mulți, ar trebui să fie. E acolo o fază când Phoebe nu știe cum să oprească avionul în care s-a suit Rachel și zice că ceva este în neregulă cu flanșa (cred că așa l-au tradus) stângă. În engleză este ‘the left phalange’, care ‘phalange’ nu este de fapt un cuvânt ingineresc. Cel mult ține de anatomie.

Cu acest detaliu în minte, îl prezint pe Alin.

Deci am plecat. Poate vă amintiți despre boschetarii haihui, cum ne-am intitulat mai deunăzi pe Facebook. Hashtag? Mneh!
După câteva luni de dubii legat de posibilitatea acestei vacanțe și ceva peripeții, am ajuns în Colombo, Sri Lanka. Nu avem un plan prea bine definit. Nu știm prea multe pentru că am crezut până în ultimul moment că nu mergem. Știm că e plajă, că-i ceai, că au o rocă sfântă pe undeva prin mijlocul insulei și că au avut un ditamai războiul civil care s-a încheiat relativ decurând. Restul îl descoperim.

Să revin la flanșă. Și la legătura ei cu Alin.

Drumul până aici a fost înghesuit, cam cu nedormit (da, am ajuns la vârsta aia), și mâncare destul de proastă. Plus că masca izolează oamenii într-un mod ciudat. Deși stai lângă el și știi chiar și ce chiloți poartă, parcă nu-l cunoști. Așa că ne-am căutat diferite motive de hlizeală ca să treacă timpul mai repede. Cele mai mișto sunt alea cu ‘yo mama’. Da, am trecut demult de faza când le luăm personal. Toate bune și relativ vesele până la momentul când Alin a găsit un șurub.

Cum să zic? Nu șurub, ci șurubel cred că ar fi termenul mai corect.

Îl văzusem sub curul lui de ceva timp, dar u am vrut să agit apele. Până când …

‘Hiiiiii, ia uite ce-am găsit.’

Știți, deși nu sunt sub mască, nu poți să-ți dai ochii peste cap la fel de spectaculos când o porți, față de atunci când nu o porți. Mi-am dat seama că impresia artistică este dată și de grimasa aia de dezgust sau plictis. Deci mi-am dat ochii peste cap sub mască (ca meme-ul ăla cu ‘faints in Spanish’) cât de dramatic am putut eu.

‘…’
‘Tu vezi ce e ăsta?’

Mă uit tâmp la el. Doooh, normal că văd. Dar nu i-am zis. Am belit ochii în semn că sunt atentă. Vă zic, limbajul nonverbal trăiește o revoluție cu pandemia asta.

‘E un șurub. De unde o fi?’

Nu mai zic.

‘Dar oare ce ține?’

Și se uită în sus spre locașurile alea unde stau bagajele de mână. Insinuând desigur că ar fi de caca dacă ne-ar cădea una în cap tocmai din cauza șurubelului. Normal că ar fi doar că greu mi-e a crede că un căc… surubel atât de micuț poate să țină o greutate așa mare. Și atunci mă lovește ideea. Alin face mișto de mine. Încerc să-mi exprim geniul prin ochii roz de la aerul recirculat. Nu pricepe. Se mai fâțâie nițel. Până la urmă adoarme. Adorm și eu și-i punem cruce. Cred eu.

Ne trezim. Mâncăm ceva curry. Nu bun. În fine. Iar lipsă de activitate. Alin scoate șurubelul.

‘Oare ce ține ăsta?’

Îl ignor, ok? Îl ignor. Nu mai judecați că știu că toată lumea are din astea. Când soțul sau soția o ia pe arătură ce-o să faci? Nu-i dai în cap, că se cheamă crimă, că se pedepsește, că parcă-ți place de el, doar de aia l-ai luat. Așa că ignori, frate. Ignori.

Răspunde cum mă așteptam. Se potolește … un minut. Apoi zice convulsiv aproape

‘Eu mă duc să le spun ăstora. Nu e ok. Dacă se desface avionul.’ Și imită un gest care mă face să mă gândesc la un caca aruncat de la etajul 10 zdrobindu-se de asfalt. Mă uit la el siderată. Este serios în ce zice, dar îi ghicesc un zâmbet în colțul gurii. E ca atunci când mi-a zis în aeroport la Doha să nu-l pup ostentativ că mă bagă la închisoare.

Iar ignor. Devine dureros pentru mine. Dar trag cu coada ochiului cum ia șurubelul și îl înfige în cureaua de la ceas, ca ‘pradă de război’. Cuvintele lui, nu ale mele.

***

Many hours later

Am ajuns cu bine. Scriu din mijlocul patului. Nu ne-a căzut nicio valiză în cap din cauza șurubelului lipsă. Alin este încă în viață. Toarce lângă mine. E chiar simpatic de fapt, că l-am rugat frumos să nu sforăie și ține cont. Lol.

Mâine începem. Nu știu exact ce că nu avem plan, așa cum am zis.

Vă mulțumim că ne citiți tâmpeniile. Ne puteți și vedea pe Insta că acolo o să punem poze.

Boschetarii haihui

Merge, mă?

December 19, 2021
Cu Ce Se Mai Hrănește Émile Zola?
December 24, 2021
Life Of Two În Sri Lanka. Ziua 1. Colombo.