Life Of Two În Sri Lanka. Ziua 16. Natural Mystic Sanctuary

Spre deosebire de ieri, azi am coborât de pe dealul nostru la drum. Ne-am plimbat oleacă pe meandrele lui și apoi ne-am refugiat la râu.

Alin a stat o vreme și apoi s-a pus pe lucru.

Să fac și eu ceva pentru pești. Și pentru lipitori.

Și s-a apucat să facă un bărăjel. La fiecare piatră întoarsă îmi era teamă că dă cu curul în baltă. Că a început cu pietrele mici și a încheiat cu cataroaiele, astfel încât albia râului nu a mai arătat la fel atunci când am plecat de acolo. Așa e omu meu. Nu poate să stea, parcă-l are pe necuratu’ unde nu ajunge soarele.

Nu s-a accidentat. De data asta. Dar momente în care și-a pierdut echilibrul au fost multe. Și el, glumeț, mai și făcea mișto uneori că se dezechilibrează. Stângăciile astea erau atât de caraghioase că până și lipitorile l-au lăsat în pace.

Am ajuns din nou în vârf de deal și mi-am petrecut toată după amiaza moțăind în hamac și citind Xanax.

Pe Liviu Iancu nu l-am cunoscut personal, evident. Eram prieteni cumva pe Facebook. Mi s-a părut că scrie tare hazliu și i-oi fi dat add. Și câțiva ani mai târziu am citit că a murit.
Nu știu cum să zic, mi-a părut rău deși nu aveam de ce. Dar am avut senzația că am pierdut ceva.
Iar azi am aflat și ce. O bucățică de spirit, de haz, de sclipire.

Citind Xanax am râs și plâns cu lacrimi. Omul ăsta a fost genial. Este singurul om care mi-a smuls horcăieli de râs.

Nu, reformulez. Că și Alin mă face să horcăi uneori. Liviu a fost singurul scriitor care mi-a smuls horcăieli de râs. Jos basca, băi! Jos basca! Recomand cu căldura soarelui Xanax.

Liviule, eu cred în reîncarnare. Și sper că data viitoare când vii, o să vii mai abitir, să scrii mai mult, să ne bucuri mai infinit. Mă bucur și îmi pare și rău că te-am descoperit așa târziu.

Am pus mai multe poze interesante pe Instagram azi, în caz că vă intere.

Mâine mergem la plajE.