hero image

Life Of Two În Sri Lanka. Ziua 22. Plaja Dalawella

Postul de azi este despre o realizare ce am avut-o tot azi.

Ne-am trezit iar cu noaptea în cap ca să facem baie pe răcoare.

Și mai mult, să nu vedem funduri și picioare de oameni în baltă. Și pe la 7:30 eram deja la pești. Cu ochelarii potriviți pe meclă arătam ca Frankenstein și verișorul lui retard. Alegeți voi care e cine. Este atât de plăcut să înoți dimineața în apă caldă. La Marea Neagră trebuie mereu să mă obișnuiesc cu temperatura apei dimineața. Să te scufunzi imediat e un lucru nemaiîntâlnit.

Am mers la locul unde trebuie să șerpuiești printre stânci.

Acolo am văzut cu o zi înainte un bănculeț de peștișori. M-am simțit că asist la o scenă din Finding Nemo, atunci când mergeau toți peștișorii la școală. E locul meu preferat ăla. E jucăuș și nițel misterios. Tot acolo am dat bot în bot cu prima țestoasă pe care am confundat-o cu un pietroi imens.

M-am pus în poziție de plută pe față și am asistat la trezirea peștilor.

I-am văzut pe ăia isterici, niște arătări bleu cu galben, plați, cărora le mai lipsea niște permanent ca să fie doamna Viorica de la parter, cea care urlă la copii că fac gălăgie seara, dar care iese la 5 dimineața pe ușa blocului și o trântește.
Apoi i-am văzut pe alcoolicii anonimi, peștii întunecați la culoare și mijiți, de parcă i-a făcut dumnezeu cu țârâita, care la 7:30 dimineața se băgau în bat— sub o stâncă în cazul de față. L-am văzut pe poetul neînțeles în forma unui pește măricel, silfid și cu o ditai pata neagră fix pe abdomenul supt de tristețe.

Bănculețul de peștici nu era acolo, dar le-am văzut și pe rudele lui Gicu.

La fel de arțăgoase ca el, dădeau târcoale unei stânci și smulgeau cu poftă ceva alge de pe ea. Semănau cu ăia de stau la coadă cu orele numai ca să găsească pe cineva care se uită pieziș și să se ia de el.
Nu am văzut țestoase azi și poate e mai bine așa. De ce? Pentru că am ajuns la o concluzie.

Nu mai vreau să înot cu peștii sau testoasele.

În timp ce pluteam eu acolo, m-a săgetat brusc un sentiment de Păcală. Ca unul care se plimbă pe un răsad și deranjează florile, calcă pe ele. M-am simțit ca și cum stricam o ordine care a existat acolo dinaintea mea. Parcă pătrunsesem într-un cămin de studenți la 6 dimineața înainte ca toată lumea sa facă ochii și îi bombardez cu blițul aparatului de fotografiat.

Nu e locul nostru sa deranjăm. Nu așa de insistent în orice caz.

Ne plimbăm peste tot, credem ca ni se cuvine totul. Și când îl primim, cu vârf și îndesat (vedem vreun pește amenințător sau vreun păianjen gigantic) ne căcăm pe noi de frică. Și uneori vrem să moară. Să dispară și să ia cu el și sentimentul nostru de nesiguranță al cărui autor suntem, culmea, tot noi.

Am văzut atât de multe activități de concediu de-a lungul timpului. Safari, înot cu delfinii, cu rechinii. Unele organizate mai bine, altele expresii ale turismului de masă. Și da, ne ajută să pricepem cât de mici găozari suntem, mici dar buricuri de pamânturi.

Ce vreau să spun este că vederea unui animal impresionant pe viu pune lucrurile in perspectivă, oricât de ghiolban ignorant ai fi.

Și totuși, pe ușa crăpată de fascinația pentru natură, intră și sentimentul că ni se cuvine.

Iar de acolo până la distrugere este un pas mic, de furnică. Închei cu o rugăminte.

Dacă se poate, mergeti, descoperiți lumea, păsările și animalele, peisajele, fructele și toate câte are natura de dat. Dar sa nu uitați că locul nostru, al oamenilor, este printre oameni. Nu în natură. Nu avem dreptul să deranjăm și putinele ecosisteme rămase. Nu se cuvine sa le punem sub lupă, să fim acolo în fața lor, în oxigenul lor. Și cu atât mai puțin se cuvine să ne lăsam mizeriile în spate. Plasticele, rahații, resturile de mâncare. Dar despre asta am să-l las pe Alin să scrie mâine.

Despre Instagram? Vedeți voi.

January 13, 2022
Life Of Two În Sri Lanka. Ziua 21. Dalawella & Unawatuna
January 15, 2022
Life Of Two În Sri Lanka. Ziua 23. Dalawella