hero image

Life Of Two În Sri Lanka. Ziua 23. Dalawella

Pentru că am descoperit un mic restaurant thailandez aproape și avem de mers pe jos până acolo, zile la rând am tot încercat să ignor mizeriile de pe marginea străzii. Până azi.
Dis de dimineață, după rutina de înot și mic dejun, îi zic Oanei că vreau să fac o treabă.

Ce treabă?
Mă mănâncă ceva și vreau să mă scarpin. Revin într-un ceas-două, ok?

Și am plecat cu gândul să adun toate măștile pe care le găsesc în decurs de o oră. Am făcut rost de un băț drept și am început din fața locului unde suntem cazați. În nici 2 minute aveam 6 măști când s-au apropiat niște șoferi de tuk-tuk,

Where are you from, sir?
Romania…
Aa Romania, want some marijuana?
No, thank you, I have stuff to do.

Soarele arde aici la ora 10 ca un cuptor, mașinile trec cu viteză pe lângă mine în ambele direcții adăugând la căldură, fum înecăcios. Nu există trotuare, deci merg pe marginea drumului sperând să nu mă confunde cineva cu peisajul.

Am făcut prima la stânga, peste o cale ferată. O stradă îngustă cu un magazin de fructe pe colț.

Aveam pe băț vreo 20 de măști deja și localnicii mă priveau cu suspiciune sau mirare.

Cam la 30 de minute depărtare ajunsesem la 128 de măști. Atunci m-am oprit din numărat. Mă întrebam, în afară de mine, îi pasă cuiva? Are acțiunea mea vreo însemnătate? Pe termen lung vreau să zic.
Printre broboanele de sudoare ce mi se scurgeau pe sub ochelari în masca de silicon vedeam pe ici, pe colo localnici pe la porți. Deja bățul cu măști nu mai putea fi ignorat. O doamnă mai în vârstă ce târa niște șlapi desperecheați pe sub o umbrelă mă vede și zice într-o engleză mai tocită:

Sri Lanka people not good. Thank you.

Mă uit la ceas, 45 de minute, și cam un kilometru, începeam să le cam îndes pe băț.

De după un colț un drac de copil mă vede, se uită la măști, se uită la mine și strigă ceva. Un cârd de băieți apare de nicăieri și pe rând zic: hello, hello, hello…

Eu le arăt bățul cu măști și le zic.

Bad for ocean, ok?

Ei vorbeau pe limba lor, eu transpiram de zor. Îi las sporovăind și intru în șanț unde erau o grămadă de măști făcute ghem și legate cu elasticele alea de le ții pe după urechi. Aud mașini și tuk-tuk-uri dar nu le bag în seamă. Când să ies din șanț, mă uit să nu mă calce careva și văd că un tânăr mă filma cu telefonul, iar pe partea opusă, alți trei tineri se uitau la mine ca la un apucat. Când au văzut că-i văd au strigat: good job sir, good job. Au scos telefoanele și au început să facă poze.

Trecuse de un ceas și aproape ajunsesem din nou la calea ferată.

Dintr-o curte, de la etaj o voce de femeie strigă

Spasibo, spasibo, thank you…

Am mai zis că e plin de ruși pe aici? Trec calea ferată, dar nu înainte să mai culeg câteva măști. Pe marginea drumului, sub doi copaci, un bătrân cărunt înfășurat într-o bucată de material încerca să adoarmă. Alți trei păreau că fac mișto de el de pe o bancă făcută din niște scânduri și două lăzi de bere. Trec, îi salut și unul din ei zice:

Oh my god sir, so much mask.
Yes, I got these in one hour.
Oh my god, thank you sir for cleaning.

Mi se părea că aud o urmă de rușine, optimism și mai era ceva…nespus sau poate îmi imaginam eu. Ies la strada principală, zeci de tuk-tuk-uri trec claxonând, din loc în loc mă aplec, scot dintre buruieni o mască două sau un smoc.

La un moment dat în spatele meu un tuk-tuk verde claxonează și se oprește.

Sir, wait, sir…

Un tânăr localnic bănuiesc, mă filma de zor și vorbea în același timp, pe limba lui. Eu ridic bățul cu măști și îl las să filmeze câteva momente apoi trec strada spre hotel.

M-am tot gândit, ce vreau eu de la asta, de ce fac asta de fapt?

Caut apreciere? Caut izbăvire? Am un sentiment asemănător cu ce scria Oana ieri, cum că nu aparțin locului. Că e și vina mea cumva că sunt atât de multe gunoaie. Chiar dacă de la începutul pandemiei am folosit mai puțin de 5 măști, până am apucat să cumpăr o mască din silicon cu filtre, mă simt stânjenit când văd măști aruncate pe stradă. Mi se pare că pentru localnici e un preț mult prea mare.

Atunci când fauna marină va dispărea înecată în plastic, recifurile vor muri sfărâmate sub picioarele turiștilor, localnicii vor rămâne mai săraci decât înainte. Iar noi, turiștii, vom găsi alte locuri pe care să le transformăm în surse de like-uri, bifând liste stupide de activități ce musai trebuie să le faci că altfel nu contezi.

Un soi de melancolie amestecată cu introspecție mă învăluie alături de un sentiment ciudat de neîmplinire.

Doi kilometri, un ceas jumate, undeva la 300 de măști adunate, un strop destul de mic într-un ocean de indiferență amestecat cu ignoranță. Am intrat în curtea hotelului și am cerut oamenilor de aici un sac. Înainte de asta, mi-a făcut Oana o poză ca să-mi aduc aminte.

***

Aici Oana. Asta s-a întâmplat ieri. Azi ne-au tras de mânecă cei de la bar și ne-au zis că Alin e celebru. Și ne-au trimis acest link.

Pe Instagram am pus alte cele. Niște portrete ale unor sri-lankezi.

January 14, 2022
Life Of Two În Sri Lanka. Ziua 22. Plaja Dalawella
January 16, 2022
Life Of Two În Sri Lanka. Ziua 24. Plaja Dalawella