heor image

Life Of Two În Sri Lanka. Ziua 4. Colombo.

Astăzi am dat timpul înapoi.

Cam cu 40 de ani în urmă, la noi în curte intra un domn înalt și bărbos. Avea brațele groase și ochelari de soare cu ramă metalică, ca eroii din filmele americane pe care urma să-i descopăr câțiva ani mai târziu.

Era unchiul Aurel, fratele lui taică-miu.

Venise în vizită la noi și mă întreba chestii… eu nu auzeam mai nimic. Eram fascinat de prezența lui. Și-a dat ochelarii jos și mi-a zâmbit.

‘Fugi și adu un caiet vechi, să te-nvăț ceva.’

Mi-a zis de două ori. Am alergat și am șterpelit un caiet de la soră-mea mai mare.

‘Pot să rup foaia asta?’

Nu mai știu ce i-am răspuns.

Meticulos, cu palmele gigantice, Aurel îndoaie o foaie pe jumătate scrisă.

Vorbește calm. Îmi dă instrucțiuni, eu îl pironesc cu privirea. Este pentru prima oară când îl văd pe acest om și sunt fascinat. Nu rețin absolut nimic din instrucțiuni. Mă uit cu gura căscată la ochelarii ca două oglinzi mari.
Dintr-o dată Aurel se oprește din vorbit, ridică privirea la mine și zâmbește. Are în mână un avion din hârtie pliat frumos. Îl aruncă peste umărul meu. Pentru câteva secunde avionul plutește pe sub cireșul din curte. Magie! Nu am văzut nicicând un avion care să planeze atât de frumos.

Este primul meu avion din hârtie. Este al meu, numai al meu.

Sunt în al nouălea cer. Până să mă dezmeticesc, Aurel mai pliază un avion însă în loc să mi-l dea, îl desface de tot și-mi arată cum se face.

Am desfăcut și pliat avionul ăla de zeci de ori. Eram vedetă oriunde găseam o coală de hârtie. Le spuneam tuturor că atunci când voi fi mare, am să mă fac pilot de avion.

40 de ani mai târziu

Împreună cu Oana, ne aflăm din nou în cartierul cu copii, în Colombo. Cu un teanc de hârtii colorate, direct pe pavaj, încep și pliez exact modelul de avion pe care am învățat să-l fac la 5 ani.

Sfioasă, o fetiță cu masca pe bărbie care sufla de zor într-un balon se apropie, se ghemuiește pe bordură fără a scoate un sunet. Eu mă opresc din pliat.

‘Hello, what’s your name?’

Zice ceva dar nu rețin decât zâmbetul larg.

‘I’m making a plane … a paper plane. Let me show you.’
Am terminat de pliat, l-am pregătit de zbor și l-am aruncat. Pentru câteva secunde, avionul a stat în aer iar mie mi-a venit să plâng. Înainte să atingă pavajul, un țânc de copil l-a prins chicotind.

Fetița de lângă mine, s-a luminat la față.

‘Make plane’ mi-a zis.

Am început să-mpăturesc încet hârtia colorată. Nerăbdătoare, fetița strigă

‘Yellow’

Am mai scos o coală și I-am întins-o. Fără de frică a început să plieze după mine.
Nici nu am terminat de pliat bine, în jurul meu era deja un cârd de copii ce se-nghionteau să vadă ce fac. Surpriză, avionul unchiului Aurel are succes și 40 de ani mai târziu.

Am pus poze pe Instagram. Și un filmuleț fain.

Pe mâine!

December 26, 2021
Life Of Two În Sri Lanka. Ziua 3. Colombo.
December 28, 2021
Life Of Two În Sri Lanka. Ziua 5. Colombo.