hero image

Life Of Two În Sri Lanka. Ziua 5. Colombo.

Lumea asta e așa de mare. Iar oamenii sunt așa de frumoși peste tot. Nu încetează să mă surprindă cât de calzi și candizi sunt toți cei pe care îi întâlnim în Sri Lanka. Și harnici.

Acum vreo 10 ani am fost în Australia la un schimb de experiență în cadrul doctoratului.

Am stat 2 luni și chiar am un blog de atunci. Se cheamă Scramjets and Kangaroos. Nu prea am călătorit, am stat în Brisbane, am mers la universitate, din astea. Dar am locuit în casă cu o tipă, să-i spunem Sharon, doctorandă în neuroștiințe, australiancă.

Am avut atunci ocazia să cunosc cultura puțin mai îndeaproape.

După ce am trecut de ciudățenia celui de-al doilea job al ei (era call girl) și de bipolaritate, mi-am dat seama cât de … mici suntem noi, cei din Europa. Și câte aere ne dăm, de fapt.

Sharon se referea la mine și ceilalți colegi ai mei (o italiancă și un francez) ca și cum am aparține aceleiași nații. Știa diferența, era o persoană educată totuși. Dar mi-am dat seama discutând cu ea că este o chestie de perspectivă. Australia este gigantică și vorbește aceeași limbă. Iar pe răhățelul nostru de continent bătrân nu știm cum să mai trasăm granițe.

A fost pentru prima dată când am început să-mi pun probleme legate de legitimitatea Europei.

Nu legitimitate per se, dar al modului absolut și implacabil în care punem problema. Deși românii sunt diferiți de nemți sau de englezi sau de francezi sau polonezi, diferențele astea privite pe scara întregii lumi sunt de fapt mici. Sharon nu greșea. M-am întrebat atunci ‘Cine dracu suntem noi de ne credem așa cu moț?’ Că vorba aia, când japonezii se îmbăiau de zor prin Evul Mediu, noi făceam păduchi că ne era frică de apă. Despre ce vorbim?

Unul dintre motivele pentru care mie și lui Alin ne place să călătorim este descoperirea.

Dar descoperire adevărată. Intestinele culturii — ideile preconcepute, speranțele oamenilor, temerile lor. Zicem despre Europa că este leagănul civilizației și ne purtăm ca și cum am fi buricul pământului. Dar nu este singurul loc în care au înflorit civilizații. Și care a renăscut de zeci de ori după nu știu câte războaie.

Gazda noastră din Colombo, Suzette, este arhitectă.

Din discuțiile cu ea am aflat cât de multe lucruri au românii și sri-lankezii în comun, de fapt. Și Sri Lanka, precum România, este o țara eminamente bogată (știați că 95% din scorțișoara consumată la nivel mondial vine din Sri Lanka?), dar este prost manageriată. Și aici politicienii își bat joc. Și de aici se emigrează pe capete, mai nou în Dubai, zice Suzette. Și aici există criză de forță de muncă din acest motiv. Și aici oamenii sunt sătui. Și totuși inventivi, nu pară să se dea bătuți. Și au fost așa de-a lungul timpului.

I-au călcat britanicii, portughezii și olandezii până să fie independenți. Și apoi au început neliniștile interne. Război civil, bombe. Suzette chiar spunea că este în final ceva mai bine după 3 ani când turismul a fost mort complet. Covid, iar înainte de asta și-a făcut ISIS de cap pe aici cu niște bombe. Și totuși …

Știți care este mesajul predominant?

‘Ne bucurăm să vedem turiști, că acum avem un scop în viață, ceva de muncă.’ Și nu o spun într-un oftat, cum ar face poate românii. Nu se plâng. Se bucură, chiar se bucură.

Iar bucuria asta este contagioasă cumva. Și face locul ăsta minunat în spirit. Deși poate sărac după anumite standarde, sau murdar sau poluat, este mi-nu-nat.

Iar acum îmi aduc aminte de ce a spus E (fetița de la Casa Bună cu care fac teme de un an și jumătate) ieri. I-am trimis o poză cu mine și niște copii, cei de ieri cu avioanele de hârtie.

E este jumătate de etnie romă. Am filat puțin un comentariu negativ al ei făcut față de o altă fetiță ‘că e mai negruță’ (da, este rasism acolo) și i-am spus lui E că în Sri Lanka există copii mai închiși la culoare.

După ce a văzut poza, E a zis ‘I-am văzut așa închiși la culoare și am crezut că sunt răi, dar când am văzut cum zâmbesc … ce frumoși sunt când râd!’

Da, Sri Lanka râde. Din suflet. Și e contagios.

Nu uitați de Instagram. Acolo puteți vedea ceva poze mișto din Sri Lanka.

December 27, 2021
Life Of Two În Sri Lanka. Ziua 4. Colombo.
December 29, 2021
Life Of Two În Sri Lanka. Ziua 6. Colombo–Sigiriya