Life Of Two În Mauritius. Ziua 10. Triolet

Mă prinde seara nescrisă. Mi-e somn, n-am chef.

Dar nu ratez totuși ocazia să vorbesc despre festivalul Hindu la care am fost martori azi. Domnii și doamnele de la Quality Foodhub, cu care am devenit prieteni între timp și care mi-au promis că-l învață pe Alin niște rețete fabuloase, deci oamenii de la mâncătorie ne-au zis că azi au închis că trebuie să servească procesiunea de pelerini.

Ce? Cum? Ăăăă cum adică procesiune?

Și bineînțeles că ne-au povestit cum îl sărbătoresc ei pe Shiva. Și profită de ocazie că nu mai e pandemie și iese lumea pe străzi cu tămbălău.

Veniți și voi să vedeți!
Ce să vedem?
Păi vine alaiul cu statuia și poposește la noi să se odihnească și să bage niște zahăr.

Nu e glumă. Vishal, nenea care îi face lui Alin cei mai buni creveți de pe planetă, mi-a zis că de obicei hrănesc pelerinii cu chestii dulci ca să capete energie. Au de cărat, și cred că o fac pe rând în ture de câte opt oameni, o ditai statuia cu zeitatea.

Am gustat și noi mâncarea pelerinilor, cum altfel. Un fel de orez cu lapte servit pe o lipie (roti). Băi da cât de bun. Eu nu-s fan orez. Nici când eram mică nu prea mă omoram. Dar din ăsta am mâncat două porții.

Așa deci, a venit procesiunea. Ce am observat?

Pe lângă statuia impunătoare și multicolorată cu care oameni dădeau roți în ritm de dans, mai era fix asta. Muzică. Nu cred că vreodată am auzit mai mult zgomot ieșind dintr-o mașină. Era practic o boxă din aia de concert îndesată într-o dubiță. O calitate a sunetului destul de bună. Deși era tare, calibrat bine, de nu-ți zbura timpanele. Iar muzica foarte faină. Nu puteai sta locului, așa ritmuri mișto.

Fac o paranteză.

Mauritius este despre muzică dată tare în mașini mici. Și Mauritius este despre multe papucuri, mai ales Ford Ranger sau Raptor. Nu mă întrebați de ce. Că doar nu toți fac scooba diving să zici că trebuie să care echipament. Mno, poate mai cară și trestie de zahăr, ce să zic. Dar asta nu explică de ce au jante din alea superjmekere. În fine. E o observație.

Ah, m-ar bate Alin dacă nu aș zice și despre camerele de luat vederi plasate temiriunde, dar din alea de le bate la fund pe toate CCTVurile din London-baby. Mno, priorități.

Am închis paranteza.

De fapt o închid cam degeaba că nu prea mai am ce să zic. În afară de faptul că festivalul vieții a lăsat copilul ca pe Luceafăr, adică indiferentă și rece. Nu prea a fost ea în apele ei azi. Devine adolescentă, Dumnezeu cu mila!

Pe Insta am pus poze de la procesiune. M-am enervat că le-a tăiat aplicația vieții. Nu mai zic, gata că iar mă enervez.

July 31, 2022
Life Of Two În Mauritius. Ziua 9. Mon Choisy
August 2, 2022
Life Of Two În Mauritius. Ziua 11. Gabriel Island