Life Of Two În Mauritius. Ziua 3. Port Louis.

Când călătorești cu un copil nu prea poți sa-ți faci planuri. Adică poa sa fie bine și poa sa fie rău. Uneori copiii se trag pe c*r. Adică se pun așa ca măgarul in panta și începe sa nu le mai convină nimic.

Mi se pare ca provocarea este sa realizezi când chiar nu mai au chef că îi doare ceva sau s-a întâmplat ceva în creierașul lor micuț și când sa insiști și să îi tragi după tine.

Am avut un preview ieri cu insistatul.

Carla nu mai avea chef de nimic. Voia doar acasă. Sinceră sa fiu îmi amintesc cât de mult îmi plăcea și mie sa ma cuibăresc în locul in care ajungeam. Și cât uram drumețiile sau efortul de orice fel atunci când mergeam în tabăra.
Pentru ca ne era foame, am oprit pe marginea drumului la o ghereta. Quality FoodHub. În ciuda protestelor și lehamitei afișate de Carla am comandat. Apoi totul este istorie. O istorie a linsului pe degete. Până și ea a admis că bine că nu am ascultat-o să ne vedem de drum.

Azi a fost un pic la fel. A fost mai cald și Port Louis destul de aglomerat.

Am colindat Chinatown în căutare de street art. După ce s-a fâsâit treaba, la un moment dat a dat cu capul de oglinda unei mașini. Noi, părinți denaturați, nu am recunoscut drama. Și de atunci a început cu mi-e cald, sunt obosită. Pentru că am avut ideea genială să urcăm 20 min niște scări spre Fort Adelaide, un vista de unde se vede întregul oraș.

Cum am ajuns, minune! Nu doar că totul era ok, era atat de ok încât a început să dea la pedale pe aparatele alea de fitness în aer liber. Și pe lângă asta a început sa turuie glumițele ei despre Shroti și Dilip. E tare amuzantă când vorbește cu accent indian și îl cheamă pe Alin Shroti.

La coborâre am căutat mâncare.

Cu marele bulan ce pare sa ne urmărească, am dat peste Wapalapam Le Place. Au mâncat ăștia doi de s-au lins pe degete. Nu mai știu ce anume. Vită și creveți. Eu am cam luat țeapa cu mâncarea, dar am turnat un Mojito cu frunze de curry. Băi, frunzele de curry au gust de friptură. Sau invers, mă rog. A fost extrem de bun oricum, că întâi vine o acreală ce merge la Mojito, apoi gustul de friptană, dacă insiști cu mestecatul. 🙂

Ah încă o notă despre cumpărături.

Scump frate. Aici în nordul insulei unde stăm noi este un mall. Probabil făcut pentru turiști și singurul deschis mai mult de 5 pm. Deci este super scump. Azi am luat niște carne de grătar, suc, bere, pâine, ulei de măsline, cereale, niște bere, niște brânză și poate alte puține mărunțișuri. 60 GBP. Yeah, that happened. Dar de mâine planificăm mai bine.

Alta notă. Despre mașini.

Am închiriat o mașinuță. Puțin mai mult decât o trotinetă. O KIA. Dar am observat că pe aici baștanii se văd după mărimea mașinii. Adică ai Ford Raptor, ai valoare. Noi suntem, check it out, mai pe SARAKIA. Da, eu am venit cu gluma asta și mi-am dat ca premiu o Corona.

Atât de azi. Am pus pe Insta poze cu arta stradală găsită prin Port Louis. Enjoy!

***

Today was a mellow day, and much more relaxed than usual. I woke up at 10 am today, just like yesterday; Oana and dad were waiting for me on the balcony, eating the low-quality cereal for breakfast that we bought yesterday at the local mall. I ate breakfast with them on the comfortable chairs that sat facing the glittering blue pool and slowly swaying palm trees.

After this, we all changed into our swimming costumes and walked to the beach that we went to on day 1. We swam in the water and found crabs, starfish, and all sorts of other creatures. We swam in the shallows for about half an hour and looked for corals and sea shells on the way back. When we were almost by the restaurant that we visited on day 1, dad found a black, stick-like fish that Oana kicked away, causing it to wade back to safety. Dad was very upset and tried to capture the image of the fish, but it had already swam a few metres or so in front of us, and it was no use.

Later in the day, we visited Port Louis again. This time everything was open for a street art tour. We found amazing drawings and pieces of art from many different shows and mangas: My Neighbour Totoro, Genshin Impact, Death Note, Blue Exorcist, Zero Two, Demon Slayer, Jojo’s Bizarre Adventures, etc. My first thought was that I have to send these photos to J*, because she loves anime too!

After we were just about sure that we had seen every anime street art there was to see in Port Louis, we headed off too find somewhere suitable to eat. We turned up to a place called Walapapam —weird name, good food, amazing friendly staff. They also had great mojitos! I got Beef Tataki from their signature dish menu that was sour, sweet, salty and absolutely mouth-watering by all standards and I managed to eat it in 4 minutes.

Thank you for reading this!

Carla

July 24, 2022
Life Of Two În Mauritius. Ziua 2. Port Louis.
July 26, 2022
Life Of Two În Mauritius. Ziua 4. Grădina Botanică