Life Of Two În Mauritius. Ziua 4. Grădina Botanică

Sunt multe de zis azi. Dar îmi dau seama că începe să devină plictisitor. Deși e doar a patra zi, pare că alunecăm într-un fel de rutină.

Fără să ne propunem, ne trezim, ne luăm micul dejun pe balcon și apoi ne ducem pentru o băiță pe plajă. Care băiță se transformă în sesiune de snorkelling sau descoperit corali eșuați pe plajă.

La prânz ori mâncam ceva mic și o tăiem pe undeva, ori plecăm la masă la Quality FoodHub. Azi a fost a doua.

Cu 1000 RS, adică vreo 20GBP mănânci până îți pocnești purecii pe burtă.

Nu știu de ce am zis asta. E dezgustător. În fine. Ce nu e dezgustător este doamna gazdă, e un family business apropos, care ne întâmpină cu zâmbete și explicații despre mâncare. Azi, ca nemâncații, iar am luat curry din toate. Data trecută curryul de pește a fost dumnezeiesc, azi a fost un curry cu ficăței de pasăre. Deci m-aș fi căsătorit cu el, așa bun.

După prânz azi am mers la Sir Seewoosagur Ramgoolam Botanical Garden (I KNOW!!!) unde am văzut … plante. Doh! În fine. Cred că scrie Carla ceva mai jos despre asta.

Să mă reîntorc la ce voiam să scriu de fapt, că asta, așa cum am zis, e plicti.

Voiam să vorbesc despre cum e să călătorim cum copilul.

COPILU’. În primul rând ăsta este apelativul pe care îl folosim amândoi. Nu riscăm asfel să ne răspundă altă Carla atunci când o pierdem într-o mulțime. Eu o mai dude-sc. Știu, nu se face, mă gândesc numai la Travesti-ul lui Cărtărescu. Să sperăm că nu-i dau damage prea mare.

Prezența copilului este o sursă nesfârșită de miștouri și bancuri.

Câteodată îmi place să o pun în încurcătură și-i dau răspunsuri random. Cum a fost treaba cu locurile în avion. M-a întrebat unde stăm, i-am zis că eu cu Alin și ea e separat de noi. Că există o doamnă care are grijă de toți copiii care călătoresc cu părinții. Asta ca să poată și părinții să se distreze. Și am avut noroc că am fost pe fază când a venit cu întrebări suplimentare gen cum o cheamă pe doamna, ce vârstă are, etc. Nu am crezut că funcționează, dar a crezut. Până la urmă normal că i-am zis adevărul. Când era mai micuță trebuia să am băgare de seamă. Acum că e mai mare mi le întoarce de nu mă văd. Deja zice că data viitoare pleacă în vacanță cu doamna Maria, așa era numele ei.

Una peste alta copilul se adaptează grozav.

Este fain să vezi cum se minunează de toate lucrurile, dar și cum imediat le acceptă ca fiind ordinea firească. Credeam, de pildă, că o să fie problemă cu mâncarea. Pfoai, nu se ghiftuiește ea cu pui cu curry, ba se ghiftuiește. Și în general, încearcă multe chestii. Eu eram cred mai mofturoasă la vârsta ei.

Singurul hop este până când lucrurile neașteptate devin o rutină.

E un proces până la a înțelege că anormalul este noul normal. Dar se prinde repede.

Am pus poze de la grădina botanica cu un nume imposibil pe Insta (Sir Seewoosagur Ramgoolam Botanical Garden). Check it out.

***
Day 4 had started off with going to the beach and snorkelling. The water was clear and teal, the sky a soft baby blue with fluffy white clouds that soared in the sky like angels in large fur cloaks. The sand was golden, little broken fragments of shells and coral buried inside. As the sea rippled and sang out loud, dazzling the beach and its inhabitants with its melodic song, shells that twisted to a point chorused along in their own low whisper.

Me, dad and Oana walked past the sun, that was peeping out over the horizon and bathing the world in its reddish beam. We swept into the shallows of the water and attached the flimsy mouthpieces and goggles to our faces, before diving into the ocean. The water parted between our faces and glittered as sand was kicked up into the space above the ground. We saw many fish, some big, some small, stripy ones, thin ones, starfish, sea cucumbers, and many other creatures that lived between the mossy rocks. 

When we got back, we decided to visit the botanical gardens after our trip to the beach. We saw large baobab trees and towering bamboo groves; flowering plants from foreign countries, fed giant tortoises and met a few friendly cats that were most likely living in the woods. I took this visit as an opportunity to do a bit of photography. I took pictures of wild animals, trees, plants, cats (of course), and anything that caught my eye.

There was a family of uneducated people that were first of all, feeding the ducks bread (which is not good for them), petting them and picking up the chicks (which could result in injury). We tried to tell them to stop doing that, but they ignored us and passed the chick around like it was some sort of toy. Do they know how that could have ended up for them? After that, they started giving us dirty looks and staring at us.

Sorry that im not writing much today, but I hope that you enjoy reading these in your spare time.

Thanks for reading all about Day 4 and I will write another entry tomorrow. 🙂

Carla