Life Of Two În Mauritius. Ziua 7. Port Louis, Kuanfu Tea.

Suntem mari băutori de ceai. Am început (eu) de când eram la Eurocopter, pe când Maria, o nemțoaică în toate felurile posibile, bea mult ceai de plante. Tot felul de amestecături care-mi luau ochii și captau mirosul.
Apoi am descoperit Camera din Față în București cu multiplele sortimente de ceaiuri, unde petreceam zeci de minute admirând, mirosind, citind despre ceaiuri și ascultându-l pe patronul gras cu aer de cocalar cum mi se lăuda cu ideea lui de biznis.

Mai târziu am descoperit adevăratul ceai.

Nu, nu când am ajuns în Anglia pentru că englezii, majoritatea lor, sunt niște mari ignoranți când vine vorba de ce ceai beau și cum anume îl beau. Pentru ei, ceaiul este cel negru la plic, vestitul English Breakfast sau Afternoon, în care toarnă o tonă de zahăr sau miere și lapte până se transformă într-un fel de suc.

Adevăratul ceai l-am descoperit în Vietnam la Hatvala, despre care sunt sigură că am mai spus.

Mai puțin cel verde, care e prea sicativ după părerea mea, în rest îmi plac majoritatea — alb, galben, oolong, dark sau negru. Alin s-a bucurat și el de degustarea de ceai iar acum este fan.

Pentru cei ce nu știu, diferențele între ceaiurile astea este modul în care frunzele plantei ceai se prepară după ce au fost recoltate, cât este oxidat, etc. În general ceaiul alb sau galben este mai scump pentru că presupune un mod mai migălos de preparare și deci mai mult timp.

Vietnamezii beau ceaiul ca pe espresso.

Adică după masă, în cănuțe mici. Așa ne-am obișnuit și noi. Și chiar are un efect … ușor digestiv și energizant, mai ales dacă masa a fost mai grea.

În Sri Lanka am descoperit ceaiul în alt fel. Planta are diferite gusturi, în funcție de sol.

Iar aici, în Mauritius, am reiterat acest lucru. Habar nu aveam că și aici se bea ceai. Aparent planta a fost introdusă cândva pe la 1812 de către englezi, iar solul vulcanic și bogat în minerale i-a împrumutat gustul.

Azi am dat din întâmplare peste Kuanfu Tea, unde am făcut o degustare.

O doamnă tare drăguță ne-a plimbat prin ceremonia servirii ceaiului și ne-a explicat diferitele ustensile folosite. Evident că am plecat de acolo burdușiți cu niște cănuțe și două feluri de ceai — alb și negru. Nu discriminăm aici! 🙂

Încă ceva important s-a întâmplat azi.

Am terminat cartea lui Knut Hamsum, Mysteries. Trebuie să consemnez aici că am urât această carte din tot suflețelul meu mic și negru. M-am ambiționat să o termin pentru că am abandonat prea multe în ultimul timp iar despre Knut Hamsun am auzit multe. Nu. Chiar nu. Nebunia nu ar trebui mereu pusă pe hârtie. Care e rostul? Da, m-a făcut să simt ceva — frustrare. De când este frustrarea la rang de artă? Yuck!

Pe Insta am pus o completare la colecția de arta stradală din Port Louis. Este un zid imens vopsit cu litere verzi și silueta unei păsări dodo. Check it out!

***

We bought A LOT of tea. We bought good quality black tea, handmade teacups, a clay pot to boil tea in and yellow tea. Before our shopping craze at Kuanfu Tea, it all started with waking up in the morning …

Me and Oana ate rolls out on the balcony and dad bustled around the kitchen in search of something to do. At about 10am, we went off to Port Louis again — but this time at the Waterfront — and planned to go to an art museum. Sadly, it was closed and there weren’t many interesting things to do except explore the nearby mall. It was there that we discovered Kuanfu Tea.
Once we arrived inside the small shop, aromas that buzzed and flickered and awakened your body filled the air. All around us there were ornamental porcelain decorations, bags of nauseating (in the good way) herbal teas and hand-crafted antiques sitting on either beautifully sculpted wooden tables or fluffy greyish white carpets that covered the floor. Once we said ‘Hello’ to the woman at the counter, she explained to us about the tea industry in Mauritius and how it got introduced to the country by the British in the 1800s, and how the tea is freshly grown in Mauritian soil. After the explanation of the history of tea-making, the woman asked us if we wanted to try a tea-tasting. Of course we said yes.

The woman handed us small porcelain cups and worked by a panel of wood with a number of tools, cups and pots. The first batch of tea was Black Tea. She gave it to us to smell first off, then she did the complicated procedure of concentrating the tea leaves and their output. Words cannot describe the taste of the tea. It was silky and smooth and flavourful with a pinch of bitterness. We tried some more teas, but my favourite must have been the Black Tea.
In the end, we burst out of the door with black tea, white tea, yellow tea, cups, pots, and a number of other things.

Thanks for reading! I hope you have a great rest of your day and enjoy reading these small posts! Thank you!

Carla

July 28, 2022
Life Of Two În Mauritius. Ziua 6. L’Aventure Du Sucre
July 30, 2022
Life Of Two În Mauritius. Ziua 8. Spre Blue Bay