Life Of Two La Nunta De Mătase

Cred că mai mulți oameni decât mi-ar plăcea mie să cred citesc ce scriu eu și-și dau ochii peste cap pentru că sună pueril. Pentru că sunt puerilă. Așa îmi imaginez eu.

De fapt, de relativ curând am învățat că sunt o rară în puerilitatea mea.

Mi-am dorit toată adolescența să fiu o rară. Urla raritatea, sau lipsa ei, în mine când eram prin liceu. Pentru că totul se inventase deja, credeam, și nu aveam curajul să mă mândresc cu colțurile mele.

Sunt o rară și nu e filosofie mare. Toți suntem, dacă avem curaj. Iar curajul de obicei, cel puțin la femei, vine după 30 de ani.

În superba-mi raritate am rănit, am împuns, mi-am făcut loc, ce mai. A fost greu, complicat și foarte incomod pentru cei din jur — îmi imaginez. Raritatea nu înseamnă utilitarism. Sau nu înseamnă utilitarism de la bun început.

Azi aș vrea să îl sărbătoresc pe cel ce mi-a dat utilitatea fără să-mi știrbească raritatea. Rime de bine.

Pentru că am mai pus un an în sac de când am zis DA. Sunt 4 acum.

Utilitatea mea a venit odată cu jobul, când omul mi-a deschis o lume magică. Parcă eram o jucărie din aia la care dai din cheiță și apoi îi dai drumul în apă să înoate. Până la el mi-a cam lipsit apa. Asta voiam sa zic cu utilitatea.

Nu am ascuns niciodată dedesubturile practice ale uniunii noastre.

Cum ar fi el mă hrănește și face acele treburi murdare (gen scos părul din sifonul chiuvetei), iar eu îl binecuvântez cu prezența-mi grațioasă și-i arăt bustul meu (gol) de zeiță. Hai că am zis-o frumos. Bine mai fac și altele, dar fetelor, este remarcabil ce reușești să obții dacă scuturi anumite părți ale corpului. Este chiar așa de ușor cum sună, iar bărbații sunt chiar atât de simpli.

Deci nu am ascuns dedesubturile, dar nici nu am vorbit prea mult despre cum creștem noi unul în jurul celuilalt în timp ce lumea dă scroll.

Cei 4 ani de căsnicie și 6 de conviețuit au pus bazele unor tabieturi (unele mai tâmpițele decât altele) care nu au sens în altă sferă. Nici măcar în cea prietenilor apropiați. Pentru că e nebunie. Și se întâmplă atât de încet încât nu ai timp să ai o părere despre asta. E ca și cum te uiți la templele alea de la Angkor Wat și te apuci să cerți copacii care au crescut peste pietre în zeci sau sute de ani.

Vorbind de raritate. Oi fi eu rară și asumată dar poate că suntem mai rari împreună, eu și el contorsionați peste mâncăruri, tehnologie, foi de agende și locuri nedescoperite.

La mulți ani, Alin! Și când ne-o fi mai rău, să ne fie așa de bine. Cu mătase. Știi bancul? <3

August 11, 2022
Life Of Two În Mauritius. Ziua 20. The South
September 5, 2022
Drum Bun, Prințesa Șoșolina