Manifest De Scriitor

Sunt eu și este viața. Iar scrisul este puntea.

Viața alcătuită din munci plăcute sau mai puțin plăcute, toate se decontează în mâncare cât să hrănească stomacul.

Că scrii un referat la geografie, că te uiți la stele cu ochi umezi și scrijelești poezii, că apeși frenetic pe butoanele tastaturii cu o mână iar cu cealaltă înghesui cuvinte în articole obscure, scrisul te ține cu capul la suprafață — respiri fantomele unei lumi despre care toți au promis că există, dar nimeni nu s-a întors înapoi cu dovezi.

Viața alcătuită din părinții cu crăpături și crevase, plini de sudoarea strădaniei, oameni candizi sau ursuzi, au fost mereu acolo în momentele critice.

Scrisul le-a scorojit vopseaua, le-a săpat la rădăcină, i-a dislocat ca să mă împământenească pe mine.

Viața alcătuită din prieteni de suprafață sau de adâncime, sunt oameni care se scurg printre degete ca firele de nisip.

Acum ai mâinile pline, faci castele, și în câteva minute valul mătură, arșița usucă, vântul împrăștie. Scrisul le imortalizează siluetele drepte sau scofâlcite, contribuie la tabloul omenirii.

Viața alcătuită din iubiri vechi, iubiri noi, iubiri de om tânăr, încă nu știu cum iubesc oamenii bătrâni, dar sper să aflu cândva.

Iubirea ca o ceapă cu multe straturi, la fiecare vârstă înseamnă altceva. În centrul ei este tot ca la o ceapă, o inimă, un foc — o tinerețe eternă. Scrisul scoate inima la iveală ca bunicul care apasă ceapa cu putere, o sparge, zeama din ea iese puțin împreună cu inima pe care o mănânc de mică, de la vreo 6 ani, cu puțină sare. E dulce, puțin iute atât cât să îmi dea emoții.

May 9, 2022
El Cu Mine. La 6 Ani.
June 6, 2022
Oamenii Mei