#neamtrezit

Zilele astea e plin Facebookul de postări euforice. Aceasta este una din ele.

Încep prin a spune din start ca noi nu am apucat să votăm.

Când am ajuns în Londra la ICR coada era deja destul de mare (am aflat ulterior că ar fi durat vreo cinci ore să intrăm), apoi am mers la Battersea Park și aceeași poveste. Eram încă obosiți după călătorie, plus că trebuia să o întâmpinăm pe Carla, iar în fundal îmi rula filmul prezindențialelor din 2014 când am stat 9 și 12 ore la coadă. Așa că am renunțat. Dar nu fără procese de conștiință, nu fără dinți scrâșniți, nu fără un sentiment că nu facem tot ce putem ca să schimbăm mizeria din țară.

Acum nu îmi pare rău că am mers acasă pentru că sunt convinsă că am lăsat locul altora care au votat la fel cum am fi votat și noi — USR+ și DA-DA.

Ce înseamnă un #neamtrezit?

Dacă e să punem egal între neam și țară, în opinia mea, un #neamtrezit înseamnă o țară în care domnește meritocrația mai mult decât nepotismul, o țară în care nu trebuie să te uiți mereu peste umăr și să te gândești la cum te poate înșela cineva sau îți poate pune bețe în roți, o țară în care ‘nu e drept’ se aude ca o excepție și nu ca o regulă.

Drumul către un #neamtrezit e presărat cu decenii.

Comunismul ne-a teșit pe toți, ne-a forțat într-o matriță a unei egalități false. Astfel, diferențierea pe baza calităților a devenit impardonabilă. Desigur, sistemul ăsta funcționează bine pentru cei fără aspirații, pentru oamenii ignoranți sau leneși, dar, așa cum știm, căsăpește creativitatea, intelectualismul, dorința de a explora, în general.

Oamenii se schimbă greu sau deloc. Astfel, dacă privim în spate la cei 30 de ani trecuți de la căderea lui Ceaușescu, cam are sens că doar după trei decenii, schimbarea a început să mijească și în societatea românească. Părinții noștri s-au autointitulat ‘generația de sacrificiu’ și ne-au zâmbit cald atunci când i-am descusut legat de revoluția din ‘89 — ‘Pentru voi, pentru ca voi să puteți trăi mai bine.’ Acum, după 30 de ani, îmi dau seama că s-au înșelat. Parțial. Nu doar ei au fost sacrificați pe altarul istoriei, dar și noi. Doar că armele noastre sunt altele.

Unde e 26 mai în paradigma unui #neamtrezit?

Undeva mai sus de piciorul broaștei.
Să o luăm cronologic. Nu sunt jurnalist sau istoric, scriu din inimă și din ce îmi aduc aminte. Cred că primul șoc electric la sistemul bolnav al României a fost dat de protestele pentru Roșia Montană din 2013. Cine ar fi crezut că o cauză atât de firavă cum este ecologia va uni atâția oameni?
Apoi au urmat prezidențialele din 2014. Cam aceiași oameni, o înverșunare și mai mare alimentată de diasporă care a fost împiedicată să voteze. S-au creat atunci niște legături foarte profunde care, deși ulterior îngropate, aveau să iasă din nou la suprafață cu ocazia tragediei din Colectiv din octombrie 2015 și a OUG 13 din ianuarie 2017. Toate evenimentele acestea au contribuit treptat la sedimentarea unei conștiințe civice care și-a arătat colții pe 26 mai.

Mai este încă un factor ce trebuie menționat. Dacian Cioloș.

Am mai scris despre el.

În umbra tragediei din Colectiv a fost instituit guvernul tehnocrat condus de domnul acesta. Și îl numesc așa pentru că asta este, un domn. Într-un an cât le-a fost permis de lege, oamenii ăștia s-au străduit să pună România pe o traiectorie bună. Cam degeaba, pentru că știm cu toții ce a urmat după legislativele din 2016.

Așa că toți s-au întrebat atunci deznădăjduiți ‘ce face nea Cioloș?’ De ce nu intră în politică, de ce nu capitalizează simpatia celor care au mărșăluit pe străzi pentru victimele din Colectiv? Răspunsul lui a fost ceva de genul ‘pentru că mai întâi trebuie să arăt ce pot să fac, ce planuri am, să îmi creez un program’. Toți au dat ochii peste cap și pe bună dreptate. Pentru că nu se mai auzise de așa ceva. Cineva care să arate ce poate face și modul în care va obține rezultatele înainte de a fi votat. Din ‘89 încoace am fost obișnuiți să votăm pe promisiuni. Inclusiv Băse, despre care cred de bine în ciuda cutrei de Udrea, a câștigat alegerile datorită unei campanii foarte agresive bazată pe promisiuni.

Dacian Cioloș însă s-a dovedit a fi altfel. Din 2016, a cucerit românii puțin câte puțin, cu prezența în persoană, cu discuții față în față, cu planuri concrete. În tot acest timp nu a uitat să încurajeze oamenii să voteze atunci când va fi momentul. În paranteză fie spus, oricine a avut discuții cu persoane mai puțin implicate în politică, știe cât de obositor este să convingi oamenii de niște chestii de care nu sunt interesați și cât de inutile par discuțiile de felul aceste uneori.

Strategia politică a domnului Cioloș, care a avut ca rezultat formarea partidului Plus, ne-a mai pus o cărămidă la baza fundației de #neamtrezit. Acum știm că orice lider, orice partid sau orice are iz politic în general, se votează după ce își prezintă viziunea și planul de viitor. Pare logic, nu?

#neamtrezit. Now what?

Cum spuneam mai devreme, suntem puțin mai sus de piciorul broaștei în ceea ce privește drumul nostru către o țară unde se poate trăi decent. Mai e mult până departe. Urmează prezidențialele și multe altele. Mai e mult de muncă.

Dar.

Acum știm.

Știm ce putem face atunci când suntem mulți și lucrăm împreună. Burebista ar fi mândru.
Știm că diferența dintre sus și jos în ceea ce îi privește pe aleșii noștri este un vot. Al nostru.
Știm că oriunde am fi pe lumea asta și oricât am crede în globalizare, o bucățică din noi va fi doar a României și când România cheamă, fiecare va răspunde așa cum va ști, dar va răspunde.

Sharing is Caring

Help spread the word. You're awesome for doing it!