România Umanismului Și A Bunului Simț

Ca orice român care trăiește în vest, vin în România cu treburi administrative cam o dată pe an. Prefer să merg la un doctor decent pe bază de recomandare în România pentru un control de rutină, decât să apelez la NHSul englezilor și să fiu tratată cu superioritate de o amărâtă de asistentă medicală; sau prefer să apelez la Marius și să îl las să facă ce vrea cu părul meu decât să mă duc la saloanele cu pretenții de pe lângă Londra unde să mă scalpeze de bani și să mă facă să îmi fie rușine să ies din casă. Been there, done that.

S-a întâmplat ca anul ăsta, pentru motivele de mai sus, să prind 1 decembrie în România.

Ca tot românul, am asistat la parada televizată, am mâncat, am discutat politică. Acum este momentul pentru niște concluzii.

Naționalismul este o tâmpenie.

Spun asta avându-l pe bunicul meu scriitor în minte. Pentru mine, el a fost mereu definiția patriotismului. Deși nu l-am cunoscut, i-am citit poeziile care mustesc de mândrie națională și verticalitate. Copil fiind, am pus mereu semnul egal între astea două. Și poate că a fost o vreme când era adevărat. Dar cred că tataie Sandu ar fi fost cumplit dezamăgit dacă ar fi văzut ce a ajuns să însemne naționalismul în ziua de azi. Cât de spoit, cât de superficial și complet inadecvat vremurilor pe care le traversăm.

Cum poți să faci parade militare dar să lași spitale fără apă caldă și căldură în toiul iernii?

Cum poți să vorbești despre mândria de fi român când contribui la distrugerea țării tale bucată cu bucată pentru că, pe de o parte nu asiguri un plan legal ca să fie stopate defrișările, de exemplu; iar pe partea cealaltă refuzi să consumi mai puțin, să reciclezi sau să arunci gunoiul la pubelă și nu pe jos?

Cum poți să te bați cu cărămida în piept că ești român și îți iubești țara când nu ieși să votezi? Sau când nu ieși să protestezi atunci când sunt motive? Sau când singurul loc unde ești vocal este pe Facebook și nici măcar acolo pentru că tot ce faci este să dai share și să scuipi idei mestecate de alții, fără nicio contribuție personală.

Cum poți să crezi că, român fiind, ești mai presus de unguri sau țigani, dar când mergi în vest și te discriminează alții, să nu îți convină? Ah, generalizările nu sunt bune decât atunci când le faci tu, nu?

Da, naționalismul este o tâmpenie.

Pentru că duce la discuții sinistru de generale. Timpul lui a trecut. Este momentul să punem tot ce înseamnă tradiție în muzeu, la păstrare. Lumea din ziua de azi este mult prea particulară, mult prea variată și, ghici ce, toți au dreptul la un trai decent. Indiferent de culoare, etnie sau religie fiecare are dreptul să trăiască, să se exprime și să scrijelească viața așa cum crede de cuviință. Evident în limitele legii și ale moralei.

Știi ce ar trebui să urmeze în România? Umanismul. Bunul simț. Decența.

România este o țară ca alte țări. Românii sunt oameni ca alți oameni. Nu suntem nici mai jos și nici mai sus. Nu ni se cuvine nici mai mult și nici mai puțin decât ungurilor, nemților, americanilor, chinezilor, saudiților sau indienilor.

Mi se pare absurd să trăim viața la adăpostul trecutului. Pentru că majoritatea disensiunilor de natură naționalistă macină încet și sigur zeci, sute sau chiar mii de ani de istorie în care un popor a avut de suferit de pe urma altui popor. Nu am să discut inutilitatea acestor dispute, mi se pare o chestie de bun simț să înțelegi și singur că, de cele mai multe ori, nu omul de rând are de câștigat de pe urma conflictelor.

Așa că hai să facem un exercițiu de imaginație: cum ar fi să trăim într-o lume care ar avea în centru individul și nu ansamblul de indivizi care aparțin unei zone geografice?
Cum ar fi ca fiecare individ să fie însuși o țară? El singur să fie răspunzător de greșelile pe care el le face. Nu părinții și rudele lui, doar el singur. La nivel micro, asta se întâmplă deja.

Problema guvernării bunului simț și a decenței.

Poate că ești de acord cu ce am spus mai sus, dar sunt sigură că te gândești că sună greu de realizat. De ce? Pentru că bunul simț și decența nu pot măsura sau cuantifica comportamentul unui individ în mod tangibil. Cu alte cuvinte sunt foarte subiective și asta le face foarte greu de interpretat și aplicat.

Cu toate astea, cred că ne îndreptăm într-acolo. Încet, cu viteză melciană, dar se întâmplă. Pentru simplu fapt că un alt tip de atitudine nu mai încape. Am distrus aproape tot, la nivel local, dar și global tot spre într-acolo ne îndreptăm. Ceva, ALTceva, trebuie să înlocuiască orbirea dată de egoism. Sigur, vom mai da multe rateuri, dar eu cred că am început să ne mișcăm în direcția care trebuie. Exemplu sunt multele inițiative de oameni cinstiți, de persoane care în loc să se piardă în retorici nenecesare fac. Pur și simplu fac.

Acum mingea e la tine în teren, cum se spune. Tu ce faci? Cu ce te implici să faci lumea mai bună?