hero image

‘Ți-am Spus Că Nu Ai Nevoie De El’. Despre Tipa Cool.

Seria Good Girls de pe Netflix se încheie cu Rio spunând aceste cuvinte. Opresc televizorul și reflectez puțin. Cine ar fi crezut că poate să aibă așa sens?!

Revin pe pământ. Mă gândesc din nou la vlogurile care explică ce înseamnă ‘the cool girl’ sau trendul ‘not like other girls’. E ceva ce mă supără și încerc să-mi dau seama ce.

Problema cu discursul feminist, feminismul gălăgios despre care am mai pomenit pe acest blog, este că nu oferă un cadru suficient de larg pentru discuție.

Am urmărit câteva tipe pe YouTube care discută, interpretează, fac mișto, de niște meme-uri ridicole ale unor femei ce se poziționează ca ‘the cool girl’ sau ‘not like other girls’.

Pe scurt, mitul tipei cool, al tipei care nu este ca alte tipe, este o nouă găselniță misogină a societății.

Tipa cool nu se îmbracă în tulle roz, nu face chestii inerent femeiești, nu este … isterică. Ea are preocupări ‘masculine’ (mașini, jocuri video, sport), mănâncă junk food și bea bere (sau bea pur și simplu), este descurcăreață și este relaxată. Ah da, și e hot. Aceasta tipologie este des întâlnită în filmele adolescenței noastre. Cred că într-unul din ele un tip chiar o întreabă pe o fată așa-zisă cool ‘Ești făcută în laborator?’.

Argumentul feministelor este că da, tipa asta cool este făcută în laboratorul societății patriarhale în care trăim. Ea este o proiecție în feminin a masculinului. Că o femeie nu poate să aibă toate însușirile alea, că este nerealist.

Sună aberant? Ba chiar deloc. Și atunci care e problema?

După ce am reflectat puțin, mi-am dat seama că, deși destul de valid, discursul acesta nu mă reprezintă deloc.

În primul rând a răspunde la meme-uri ridicole nu înseamnă educație, nu înseamnă nici măcar un început de mișcare anti-ceva, înseamnă un război mic (mă refer la dimensiunea morală), tras la xerox de la o vloggeriță la alta. Să povestești despre ‘așa nu’ e simplu pentru ca e mai ușor să critici decât să vii cu soluții concrete.

În al doilea rând, discursul ăsta lasă pe dinafară o categorie de femei – cele care chiar sunt ‘cool’ (ghilimele pentru că folosesc terminologia în cauză), cele care au funcționat în afara acestui trend de la bun început. Desigur, obiecția poate fi că au proiectat totuși imaginea tipei cool inconștient, pentru că au fost programate de societate să facă asta.

Aici trebuie să fac o paranteză. Cu toții suntem condiționați oarecum.

Aici mă refer la părinți. Dar pentru a menține discuția la un oarecare nivel de simplitate, prefer să nu adresez condiționarea asta oferită strict de familie pentru că aici este vorba despre condiționarea dată de societate în general, de trenduri și interacțiuni cu oamenii din afara sferei familiei. Închid paranteza.

Nu cred că cineva se califică drept tipa cool din povestea noastră dacă are la baza un proces de autocunoaștere care a trecut-o prin văi adânci ale depresiei, culmi are bucuriei și, în general, a traversat un proces evolutiv.

Să o iau pe rând. Mitul tipei cool înseamnă: să-i placă chestiile bărbătești; să fie bună la a fi bărbat, dar nu mai bună decât un bărbat; să fie considerată hot de bărbați.

Pot spune că am câteva tipe cool printre prietene. Și cred că nici eu nu mă depărtez prea mult de asta. Așa că vorbesc în cunoștință de cauză.

Punctul 1. Treaba cu plăcutul activităților bărbătești.

Hai să întreb, poți controla ce îți place? Dacă am putea controla asta, toți psihologii ar muri de foame. Că doar sunt o grămadă de chestii interzise pe acolo, pe lângă ‘activitățile bărbătești’. Cred că sursa îndeletnicirilor ăstora ne-feminine o reprezintă curiozitatea. Toate gagicile pe care eu le știu și care fac o treabă din asta ‘puturoasă’ o citează ca motiv. Este, mai degrabă, o stare de agregare pentru noi.

Punctul 2. Să fii bună la ‘a fi bărbat’, dar nu mai bună decât un bărbat.

Practic, lipsă de asumare. Tipelor cool pe care le știu eu nu le este rușine să întrebe când nu știu ceva, dar nu se dau nici înapoi atunci când știu mai mult decât ceilalți. Iar dacă vreodată o fac, este pentru că își dau seama că interlocutorul este o persoană stupidă cu care nu poți negocia altfel.

Punctul 3. Să fie hot în accepțiunea bărbaților.

Acum, eu nu prea cred că există femeie care să fie mulțumită de felul în care arată. Nu 100% în orice caz. Altfel, ar muri de foame și chirurgii esteticieni. Pe lângă asta, vreau să dau credit bărbaților. Majoritatea celor pe care i-am întâlnit și care-mi sunt prieteni sau mi-au fost iubiți, sunt oameni care trec dincolo de 90-60-90, ajung la frumusețe, cea care implică și imperfecțiuni, cea care este reală, palpabilă, și care evoluează cu timpul.

Iar aici se întâmplă ceva cu adevărat sublim. Idealurile femeilor și cele ale bărbaților se întâlnesc.

Noi, femeile, am plecat de la o nemulțumire fizică vecină cu ura pentru propriul corp, am încercat cosmetice, am fost respinse, am plâns singure, am râs cu suratele noastre, și până la urmă nu ne-a rămas decât să ne acceptăm așa cum suntem pentru că … sincer? Nu prea avem de ales. Și pentru că nu este nimic mai trist decât să ne petrecem timpul dorind să fim altcineva.

Iar ei, bărbații, și-au dat seama că sexul nu este doar despre felul în care arată o femeie, că el este despre conexiune, despre feromoni, iar asta se întâmplă dincolo de 90-60-90. Fizicul? Contează și el, dar este doar o parte din întreg.

Așadar, printr-un fel de efort colectiv, tipa cool devine hot (dacă nu era).

Într-o notă personală, mărturisesc că dacă pe primele două puncte le-am bifat relativ rapid, cred că cel mai mult am avut de lucru cu ultimul. Nu contează de ce. Contează că mult timp m-am simțit rățușca cea urâtă. A fost un drum lung și anevoios să îmi claim sexualitatea (nu știu un cuvânt mai bun în română), să îmi accept celulita, sau ținuta, sau nasul. În tot drumul ăsta am avut norocul să întâlnesc bărbați care m-au ajutat. Nu mi-au zis nimic, dar s-au uitat la mine ca și cum ar fi vrut să mă sculpteze sau care, din contră, m-au târât prin noroi ca să se facă pe sine să se simtă mai bine. Totul pentru mine a fost devenire și s-a sădit în atitudinea cu care port un ruj roșu pe buze azi.
Și am să mai spun ceva. Nu am devenit peste noapte Angelina Jolie. Am devenit eu. Și nu-mi pasă cui nu-i place de mine, am muncit din greu să ajung aici.

Așadar, să ne întoarcem la mitul tipei cool.

Argumentul războiului împotriva tipei cool este că ea nu e reală, că este o proiecție, o făcătură a bărbaților. Iar morala este sublimă: ‘Să fim cine suntem oricine am fi.’ Să nu ne forțăm să înscriem în acest mit ca în patul lui Procust. Acum vin și eu și întreb: și dacă mitul ăsta este cine suntem de fapt, ce facem atunci?

La final …

Cred că feminismul în general poate fi mai simplu ilustrat concret decât dezbătut. Ne pierdem vremea în concepte și discuții fără a avea un contact direct cu realitatea. Putem propovădui acceptarea și fără a arunca cu noroi în vreo tipologie, fie ea și închipuită. Dar este desigur mai greu să construiești ceva de la zero, fără să ai un reper, fie el și negativ. Ca să nu mai vorbim că reperul acesta, odată găsit, poate crea frustrarea cu care ne-a luat atât de mult să învățăm să trăim.

September 9, 2021
Feminismul Zgomotos. O Poveste Cu Un Instalator.
September 23, 2021
O Poveste De Iubire La Sfârșitul Lumii